Orange Romania
cronos

Serviciul Cronos vă oferă atât informaţii despre minutele incluse în abonamentului dumneavoastră şi din opţiunile deţinute, precum şi despre eventualele costuri suplimentare din luna curentă, indiferent de provenienţa acestora. Acesta poate fi accesat apelând gratuit 415 sau *115#. Puteţi primi informaţii de la *115# doar dacă serviciul SelfCare a fost iniţializat (dacă aţi sunat cel puţin o dată la *100#). De asemenea, puteţi verifica informaţiile de la Cronos şi în contul dumneavoastră de  Web Care.

Serviciul Cronos actualizează informaţia o dată sau de două ori pe zi şi conţine informaţiile colectate până la ora inclusă în mesaj. Atunci când se schimbă luna de facturare, adică în ziua emiterii facturii, acest serviciu poate conţine informaţii neactualizate.

Acest serviciu este disponibil după 48 de ore de la activarea abonamentului sau după acelaşi interval de timp, atunci când pe abonamentul dumneavoastră s-au facut anumite modificări (de exemplu: aţi primit bonus de zi de naştere sau onomastică, v-aţi ales sau v-aţi schimbat numerele favorite, aţi schimbat tipul de abonament etc). În aceste cazuri, la apelarea serviciului Cronos veţi primi un mesaj standard: “Datorită modificărilor solicitate, serviciul Cronos vă va putea furniza informaţii actualizate despre disponibilul dvs la 48h de la modificare. Este posbil ca după acest interval, serviciul Cronos să afişeze acelaşi text. Acest lucru se întâmplă din cauză că actualizarea nu se face în timp real şi că nu au trecut efectiv 48 de ore de la modificare, în raport cu data şi ora actualizării serviciului Cronos.

Serviciul Cronos nu va fi funcţional dacă nu vă aflaţi în aria de acoperire sau dacă abonamentul este suspendat la solicitarea dumneavoastră sau pe motiv de neplată.

Web Care

cum îmi fac un cont nou în Web Care?

Pentru a vă înregistra în Web Care este necesar să parcurgeţi următorii paşi :

WebCare

 

  • introduceţi numărul dumneavoastră de telefon şi apoi apăsaţi Continua

WebCare

  • trimiteţi apoi gratuit un mesaj scris fără text la numărul 488  şi veţi primi pe telefon codul de acces pe care trebuie să-l introduceţi pe pagina web
  • după ce introduceţi codul de acces, vi se afişează pagina de înregistrare a datelor personale

Există două tipuri de conturi Web Care: cont de administrator şi cont de utilizator. Doar prin intermediul contului de administrator puteţi face modificari de opţiuni sau servicii, plăti factura online sau schimba abonamentul. Pentru a avea cont de administrator trebuie să cunoaşteţi parola Thank You şi s-o înregistraţi împreună cu datele personale. Dacă sunteţi abonat persoană fizică, acestă parola este formată din cele 6 cifre ale numărului buletinului/cărţii de identitate sau altă parolă aleasă de dumneavoastră. În cazul abonaţilor business, parola Thank You este cea aleasă pe formularul de înscriere în programul Thank You.

Un cont poate fi creat o singură dată pentru un anumit număr de telefon. De asemenea, nu puteţi schimba numele de utilizator cu care v-aţi înregistrat initial. Contul Web Care se dezactivează în mod automat la schimbarea titularului sau a numărului de telefon sau după rezilierea contractul de abonament.

ce pot face prin contul Web Care?

Dacă aveţi cont de administrator, prin Web Care puteţi:

  • să solicitaţi activarea/ dezactivarea opţiunilor din planul Personal, a opţiunilor de mesaje scrise şi multimedia. Se vor putea alege numai opţiunile compatibile cu tipul de pachet pe care îl aveţi şi cele compatibile între ele.  Modificările se pot aplica din momentul solicitării sau de la data de facturare (vezi secţiunea Schimbarea tipului de abonament/ optiunii)
  • schimbaţi tipul de abonament
  • să vizualizaţi mesajul de la serviciul Cronos
  • definiţi/ modifica numerele favorite:
  • suspendaţi/ reconectaţi numărul pe motiv de furt
  • să obţineţi codul PUK, să activaţi/ dezactivaţi servicii ca: Mesagerie Vocală, Apel în asteptare etc.
  • reîncărcaţi un cont PrePay cu cardul sau de pe abonament plătind la factură
  • să solicitaţi activarea/ modificarea adresei la care primiţi factura (cea din contract nu se poate modifica decât în baza unor acte trimise prin fax sau e-mail)
  • să solicitaţi copie după factura sau factura detaliată
  • să solicitaţi activarea serviciului Roaming – dacă sunt îndeplinite condiţiile de activare
  • să cereţi schimbarea utilizatorilor (nume, dată de naştere)
  • să aflaţi informaţii despre facturile Orange
  • să consultaţi numărul de puncte Thank You acumulate
  • să vedeţi istoricul acţiunilor dumneavoastră din Web Care

cum pot utiliza Web Shop?

Dacă v-aţi înregistrat în Web Care, aveţi automat şi cont Web Shop şi îl puteţi folosi cu acelaşi user şi aceeaşi parolă ca în cazul Web Care. Daca va inregistrati mai intai in WebShop, nu vi se va crea automat si cont in WebCare. În Web Shop puteţi achiziţiona telefoane (la preţuri standard sau prin programul Orange Thank You), accesorii pentru telefoane, cartele PrePay sau materiale promoţionale. În plus, dacă sunteţi deja abonat Orange, vă puteţi activa noi abonamente fără să mai fie nevoie să mergeţi la un Orange shop sau la un partener Orange. Este suficient să vă alegeţi din Web Shop tipul de abonament şi telefonul dorit şi le veţi primi acasă. Pentru un abonament nou primiţi beneficiile ofertei în vigoare la momentul respectiv.

Pentru mai multe detalii accesaţi www.your.orange.ro/webcare, secţiunea Întrebări frecvente.

reîncărcare PrePay

Puteţi reîncărca de pe abonamentul dumneavoastră conturi PrePay, cu valori cuprinse între 1 şi 200 de euro, iar suma reîncărcată va apărea pe următoarea factură care vi se va emite sau o puteţi achita pe loc, plătind la o caserie Orange sau online cu cardul.

Puteţi reîncărca un cont PrePay:

  1. prin apel la 200 (serviciul Alege)
  2. prin apel la *100# (serviciul Self Care)
  3. prin Web Care
  4. la casieriile Orange

Pentru a putea face aceste reîncărcări trebuie să cunoaşteti parola personală din 6 cifre. În plus, doar prin Self Care puteţi opta ca această reîncărcare să se facă automat, lunar, la data stabilită de dumneavoastră. În ziua respectivă veţi primi un mesaj de confirmare pe telefon. Pentru anularea sau modificarea programărilor făcute este necesar să apelaţi tot la *100#.

În funcţie de valoarea facturilor plătite de dumneavoastră în ultimile 6 luni (dacă sunteţi abonat persoană fizică) sau 12 luni (dacă sunteţi abonat business), puteţi efectua reîncărcări pentru cartele PrePay, cu valori maxime cuprinse între 25 şi 200 de euro. Limitele de reîncărcare nu pot fi modificate, ci se stabilesc automat în funcţie de valoarea medie a facturilor plătite. După activarea unui număr nou, indiferent de vechimea contului dumneavostra, în primele 3 luni, puteţi reîncărca un cont PrePay cu maximum 7 euro, din cauza limitei de credit corespunzătoare abonamentelor noi.

Dacă aveţi nevoie să reîncărcaţi un cont PrePay cu o valoare mai mare decât aceste limite, puteţi face acest lucru la o casierie Orange (unde veţi achita pe loc suma reîncărcată) sau prin contul dumneavoastră Web Care, plătind online cu cardul bancar. În cazul reîncărcărilor efectuate la casieriile Orange este nevoie ca solicitarea să fie facută de titularul abonamentului, pe baza buletinului/cărţii de identitate.
mesaje multimedia

Cu serviciul Mesaje Multimedia (MMS) comunicaţi prin imagini şi sunete dacă aveţi un telefon compatibil, setat corect şi o cartelă SIM cu serviciul activat. În cazul în care nu aveţi activat serviciul, apelaţi gratuit *100#, accesaţi ramura Servicii şi apoi opţiunea Mesaje Multimedia.

Mărimea maximă admisă a unui mesaj  multimedia naţional sau internaţional este de 100 KB. Tariful unui mesaj multimedia expediat în orice reţea naţională este de 0,14 euro, iar cel transmis internaţional va costa 0,50 euro. În roaming, serviciul Mesaje Multimedia este disponibil doar în reţelele cu care există acorduri pentru transfer de date prin GPRS. În roaming sunt taxate atât mesajele multimedia trimise, cât şi cele primite în funcţie de volumul de date transferate. Aflaţi mai multe despre tarifele de date în roaming. În cazul mesajelor trimise din roaming se adaugă tariful de 0,14 euro/mesaj  multimedia. Tarifele prezentate nu conţin TVA.

Mesajele multimedia pot fi trimise direct către destinatari naţionali şi internaţionali care deţin  telefoane compatibile multimedia. În cazul în care persoana căreia îi trimiteţi un mesaj multimedia nu are setările corecte în telefon sau telefonul său nu este compatibil cu acest serviciu, ea nu va primi mesajul, ci va fi informată printr-un mesaj scris că a primit de la dumneavoastră un mesaj multimedia. În această notificare va primi detalii legate de link-ul pe care-l poate accesa pentru a vedea mesajul trimis de dumneavoastră şi codul de acces pentru vizualizarea acestuia. Mesajele multimedia trimise către un telefon necompatibil sunt păstrate pe web timp de 30 de zile calendaristice. După această perioadă sunt şterse automat.

Pentru a vă configura telefonul în vederea trimiterii şi primirii de mesaje multimedia, accesaţi  www.orange.ro/setari-telefoane, selectaţi tipul de telefon pe care îl aveţi şi setările pe care doriţi să le primiţi (Mesaje Multimedia, wap, internet etc). Veţi primi pe telefon un mesaj cu setările, pe care trebuie să le salvaţi, să introduceţi codul PIN şi apoi să apăsaţi tasta OK. Tot pe site aveţi informaţiile necesare pentru a vă seta manual telefonul. De asemenea, puteţi apela numărul 484 (tariful este de 0,6545 euro/apel, TVA inclus), pentru a primi asistenţă în setarea telefonului dumneavoastră.
mesaje scrise

Pentru a putea trimite mesaje scrise este necesar ca setările să fie făcute corect în telefon. Pentru a le verifica, intraţi în meniul telefonului la Mesaje/ Setari mesaje şi verificaţi dacă sunt salvate aceste setări:

    • tip: text
    • centru de mesaje: +40744946000
    • valabilitate: maximă

Dacă aceste setări sunt memorate pe cartela ta SIM dar nu puteţi trimite sau primi mesaje scrise, puteţi face următoarele verificări:

  • introduceţi cartela dumneavoastră SIM în alt telefon şi verificaţi dacă puteţi trimite mesaje; în acelaşi mod, verificaţi o altă cartelă SIM în telefonul dumneavoastră. În acest mod puteţi afla dacă această situaţie ţine de telefon sau de cartela SIM.
  • verificaţi dacă mai aveţi spaţiu pe cartela SIM pentru mesaje noi
  • în cazul în care nu aţi putut trimite mesaje scrise doar către un număr de telefon, încercaţi să trimiteţi mesaje scrise şi către alte numere. Dacă acestea sunt primite, înseamnă că trebuie să verificaţi corectitudinea numărului către care trimiteţi mesajul scris.
  • dacă nu reuşiţi să trimiteţi mesajul către un număr internaţional este necesar să apelaţi gratuit Serviciul Clienţi (411) pentru a verifica dacă reţeaua respectivă poate recepţiona mesaje scrise din reţeaua Orange

Pentru verificări suplimentare, după ce aţi efectuat aceste probe, puteţi apela gratuit Serviciul Clienţi - 411 (dacă sunteţi abonat persoană fizică) sau 456 (dacă sunteţi abonat business).