Orange Romania

ce trebuie să ştiţi despre AdWords

Cu AdWords vă puteţi promova produsele sau serviciile pe Google.

Dumneavoastră creaţi anunţurile şi alegeţi cuvintele cheie care vă definesc mai bine afacerea şi oferta. Atunci când utilizatorii vor face căutări pe Google folosind unul dintre cuvintele cheie pe care le-aţi ales, anunţul dumneavoastră va apărea deasupra sau lângă rezultatele căutării.  

Pentru a adăuga un anunţ trebuie să parcurgeţi următorii paşi:

creaţi date de conectare pentru client

Pentru a începe, intraţi pe adwords.google.ro şi daţi click pe butonul Începeţi acum.

Pentru a crea un cont AdWords, trebuie doar să introduceţi o adresă de e-mail validă şi o parolă.
Apoi veţi putea intra oricând în contul dumneavoastră AdWords online, la fel cum intraţi şi pe un cont online.

De aici veţi putea modifica setările sau consulta rezultatele anunţurilor dumneavoastră AdWords.

selectaţi regiunea pentru care veţi publica anunţuri (opţional)

Dacă nu aveţi clienţi internaţionali sau în întreaga ţară şi sunteţi activ numai într-o anumită regiune, puteţi limita apariţia anunţurilor exclusiv în regiunea respectivă.

stabiliţi bugetul

Unul dintre avantajele programului Google AdWords este că dumneavoastră decideţi cât doriţi să plătiţi. Mai mult, nu alegeţi numai suma totală pe zi, ci şi suma pentru fiecare vizitator al site-ului. În plus, suma pe care o plătiţi depinde de gradul de succes al anunţului. Plătiţi numai atunci când un utilizator dă click pe anunţul dumneavoastră. Această abordare a permis programului AdWords să devină cunoscut ca platformă de publicitate eficientă din punctul de vedere al costurilor, destinată afacerilor de toate tipurile şi dimensiunile. Bugetul se stabileşte în meniul Setări şi reprezintă suma maximă pe care doriţi să o plătiţi într-o zi. Puteţi modifica acest buget în orice moment. Dacă nu sunteţi sigur ce sumă să introduceţi, începeţi cu un buget de 1-2 euro/ zi.

alegeţi suma cost-pe-click

Selectaţi opţiunea „Licitare automată” din meniul „Licitare şi buget” şi introduceţi o limită pentru suma licitată CPC, de exemplu în valoare de 0,25 EUR.Puteţi alege această limită pentru a seta suma maximă pe care doriţi să o plătiţi pentru fiecare vizitator al site-ului dumneavoastră. Preţul mediu pe care va trebui să-l plătiţi în realitate va fi întotdeauna mai mic decât această sumă. Apoi, AdWords va modifica sumele licitate şi poziţia anunţului în mod automat şi dinamic (setarea automată a sumei licitate). În acest fel, se va maximiza numărul click-urilor pe care le veţi primi pentru anunţ, precum şi bugetul, în timp ce AdWords va minimiza automat preţul pe care îl veţi plăti pentru un click sau pentru un vizitator al site-ului dumneavoastră. Preţul pe care îl plătiţi pentru click-urile pe anunţuri nu va depăşi niciodată limita indicată de dumneavoastră.

creaţi anunţuri

Este foarte simplu să creaţi un anunţ. Nu se aseamănă nicidecum cu scrierea unui anunţ de ziar. Un avantaj cheie al programului AdWords este că puteţi modifica şi îmbunătăţi anunţurile în orice moment.

selectaţi cuvinte cheie pe baza cărora anunţul să apară la căutări

Cuvintele cheie sunt termenii şi combinaţiile de cuvinte care, dacă sunt căutate de utilizatori, vor afişa anunţul dumneavoastră. Este important să selectaţi cuvintele cheie cu grijă, pentru că acestea vor stabili publicul care va vedea anunţurile.
Însă nu vă faceţi griji. Puteţi oricând să adăugaţi cuvinte cheie noi sau să le modificaţi sau să le ştergeţi pe cele existente după crearea primei campanii sau a primului anunţ.

activaţi mai multe anunţuri (opţional)

Programul AdWords vă permite să activaţi mai multe anunţuri pentru diferite interogări de căutare. Dacă este necesar, împărţiţi cuvintele cheie similare pe grupuri de anunţuri.
Apoi, puteţi stabili exact ce anunţ apare în urma unor căutări, ceea ce înseamnă că puteţi adapta textul publicitar pentru interogările de căutare. Veţi beneficia astfel de o rată de click mai bună şi de o poziţie mai înaltă pentru anunţ, la un preţ mai scăzut. De exemplu, creaţi un grup de anunţuri pentru fiecare grup de produse.

introduceţi informaţiile de facturare

Nu trebuie decât să alegeţi una dintre următoarele metode de plată:
  • plată ulterioară prin carte de credit
  • plată anticipată prin carte de credit

voucherul

Dacă aveţi un voucher, îl puteţi folosi în calitate de client nou în momentul în care introduceţi informaţiile de facturare. Este foarte important să introduceţi informaţiile de facturare pentru ca anunţurile dumneavoastră să poată fi publicate. După folosirea voucherului, costurile înregistrate atunci când un utilizator dă click pe anunţul dumneavoastră depind de succesul acestuia. Cu toate acestea, puteţi opri oricând publicarea anunţurilor pentru a evita să acumulaţi costuri. Imediat după această solicitare, anunţurile dumneavoastră nu vor mai fi publicate.

Pentru a afla mai multe despre AdWords consultaţi sectiunea linkuri utile.