Stiri

thumbs

Ioan Nemtoi reprezinta Romania la Bienala internationala de arta pe sticla din Belgia

Ioan Nemtoi participa, pentru a doua oara consecutiv, la Bienala internationala de arta pe sticla, organizata in perioada 1 - 9 decembrie, la centrul cultural comunitar Den Breughel din Haacht, Belgia, cu o lucrare conceputa pentru Centenarul Marii Uniri, arata un comunicat remis MEDIAFAX.

Ioan Nemtoi va expune doua lucrari la aceasta manifestare internationala: "Adam si Eva" si "Embracing", o lucrare conceputa special pentru Centenarul Marii Uniri. Vernisajul va avea loc vineri, de la ora 20.00.

"Este o mare onoare sa il avem din nou invitat pe maestrul sticlar Ioan Nemtoi, la Bienala Internationala de Sticla, cu lucrarile sale unice, dar si culturale, gratie diversitatii si dimensiunii artistice.

Prin lucrarile sale, maestrul Nemtoi creeaza o lume dincolo de formele in care culoarea infloreste in lumina si spatiu. Sensul general al operei sale poate fi definit prin comuniunea dintre un element material complementar cu un element luminos, creat si unit in timpul unei calatorii de emotii", a declarat Maurice Van der Speeten, directorul artistic al bienalei, pentru ICR Bruxelles, institutia care sprijina prezenta artistului roman.

Ioan Nemtoi, nascut in 1964, la Botosani este supranumit adeseori Brancusi al sticlei. Lucrarile sale sunt in colectii celebre, precum cea a regelui Harald al Danemarcei, a reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii si a lui Kofi Annan, dar si in Muzeul Vaticanului, Kunst Palast din Dusseldorf, sediul UNICEF, Waterland Neeltje Jans Museum Olanda, Casa Alba si in galerii prestigioase din Norvegia, Suedia, Olanda, Franta, Italia, Canada, Japonia, Ungaria, Germania, Belgia, se arata in comunicat.

"Unicitatea operei artistului consta in stergerea granitelor dintre arta decorativa si sculptura monumentala, gratie unui vocabular plastic propriu. Ioan Nemtoi este cunoscut in intreaga lume pentru Rosul de Nemtoi, inspirat din rasaritul si apusul dealurilor moldave, similar Rosului de Pompei sau Albastrului de Voronet", se arata in textul organizatorilor.

Bienala este organizata de Art Foundation "Kunststichting Perspektief vzw" si reuneste 35 de artisti de gen din intreaga lume, intr-un concept artistic curatoriat de Maurice Van der Speeten si Danielle Van Belle. Editia din acest an il are ca invitat special pe artistul sticlar Kazumi Tai din Japonia. In decursul celor patru editii, Bienala de la Haacht a capatat o reputatie de forum artistic de talie internationala care contribuie activ la emularea scenei artei contemporane si experimentale de gen. Art Foundation "Kunststichting Perspektief vzw" se defineste ca facilitator al dialogului dintre public si artisti nationali si internationali si sustinator al artei contemporane care interogheaza medii diferite, narative multiple si perspective artistice flexibile. Fundatia organizeaza patru bienale de arte vizuale: sticla, ceramica, textile si hartie, respectiv un targ anual de sticla si ceramica, in aer liber, in luna mai.

Articole asemanatoare