Stiri

thumbs

Primele reacții la Toy Story 4 - filmul oferă „încă un mare șlem cinematografic”

14.06.2019 By Cristina Grigore

Până la debutul în cinematografe al lui Toy Story 4 (din 28 iunie, la noi), jurnaliștii și bloggerii străini care au avut ocazia de a viziona sequel-ul și-au publicat deja părerile, iar acestea sunt în cea mai mare parte pozitive, notează MTV.com. Filmul are un tomatometru (nivel al comentariilor apreciative pe RottenTomatoes.com) de 100% din opiniile exprimate până acum de 67 de critici, care au fost cuceriți de mix-ul reușit de emoție și amuzament, de povestea căreia originalul personaj Forky îi oferă o tușă „bizară, provocatoare, însă cuceritoare (David Sims, The Atlantic)”. Toy Story 4 pare astfel că reușește cu brio să livreze – după cum s-a exprimat Brian Lowry de la CNN - „încă un mare șlem cinematografic”. „Emoționantă, de un umor exploziv, cutezătoare și chiar profundă, marca de top a Pixar reușește și de această dată să ajungă la inimile tuturor”, mai spune Lowry. „Mă bucur să pot spune că toate temerile legate de acest sequel sunt neîntemeiate. Toy Story 4 este nemaipomenit; este o plăcere să revedem «gașca». […] Aceasta ar trebui să fie o lecție de care să țină seama toți cei care judecă cu cinism francizele: Uneori, mai mult este, de fapt, mai bine”, spune Lindsey Bahr de la Associated Press. „Toy Story 4 vine cu o încheiere onorabilă, într-o notă dulce-amară care ar servi drept coperta de final perfectă pentru această agreabilă franciză. Dar a fost la fel și cu pelicula anterioară”, este de părere Johnny Oleksinski de la New York Post. „Dacă acest film nu te emoționează, ar însemna că ești la fel de lipsit de viață cum se prefac a fi jucăriile din el atunci când oamenii sunt prin preajmă”, scrie Richard Roeper de la Chicago Sun Times. „Pixar putea pur și simplu să se oprească succesul maxim obținut cu filmele adorabile anterioare din serie, care arată atât de bine și sunt atât de amuzante și mișcătoare. Dar, dacă pot să mențină acest nivel minunat , să nu se oprească!”, concluzionează Alonso Durande de la The Wrap.

Articole asemanatoare