Accesorii

Samsung lanseaza o editie speciala Galaxy Buds 2, in forma de ceasca de la Starbucks

Samsung lanseaza o editie speciala Galaxy Buds 2, in forma de ceasca de la Starbucks

02.07.2022, 12:40 By thumbs

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Samsung a inceput in ultimii cativa ani sa creeze parteneriate cu diverse brand-uri celebre pentru editii speciale ale telefoanelor sau accesoriilor sale pentru acestea. Dupa Adidas, Pokemon si Diablo Immortal, a venit momentul sa vedem casti, huse si alte accesorii cu branding Starbucks. Din pacate insa, parteneriatul este valabil doar in Coreea de Sud, unde noile accesorii vor fi disponibile in editie limitata. Desigur, asta nu inseamna ca nu vor putea fi cumparate prin diverse metode si din alte tari.

Noul parteneriat Samsung aduce accesorii cu logo-ul Starbucks

Printre noile accesorii Samsung decorate cu logo-ul si culorile Starbucks se numara in primul rand doua perechi de casti Galaxy Buds 2. Una este mai "traditionala", cu o carcasa verde si sigla brandului de cafenele, dar una este ceva mai speciala. Asa cum a facut si cu "sapca" Adidas, Samsung a realizat o carcasa pentru castile Galaxy Buds 2 in forma ce ceasca de cafea. Aceasta va fi cu siguranta cel mai cautat produs al noii serii.

thumbs

Celelalte accesorii sunt insa ceva mai... plictisitoare. Acestea sunt huse Samsung pentru modelele Galaxy S22, S22+ si S22 Ultra, similare in design cu cele lansate la momentul aparitiei telefoanelor pe piata, dar decorate acum cu diverse nuante de verde si inconfundabilul logo Starbucks, cat si cu curele care seamana cu chitantele de la casa de marcat din cafenea.

thumbs

Cu siguranta insa, acestea nu vor fi accesorii pentru publicul larg, ci doar pentru acei fani Samsung care se intampla sa fie destul de mari fani si ai cafenelelor Starbucks si isi doresc sa creeze un soi de "punte" intre cele doua branduri preferate.

Ce nu este foarte clar insa este la ce pret vor fi vandute pe piata gri de catre cei care reusesc sa puna mana pe aceste accesorii in Coreea de Sud. Avand in vedere natura limitata a acestora, preturile vor fi cu siguranta mai mari decat cele ale produselor similare disponibile deja in comert, dar fara logo-ul Starbucks.

sursa: 9to5Google

Articolul Samsung lanseaza o editie speciala Galaxy Buds 2, in forma de ceasca de la Starbucks apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare