Software

Google anunta Bard, alternativa Chat GPT optimizata pentru a inlocui Google Search

Google anunta Bard, alternativa Chat GPT optimizata pentru a inlocui Google Search

07.02.2023, 19:48 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Chiar cu riscul de a starni nenumarate controverse si furniza baza ideala pentru un proces colectiv cu despagubiri de miliarde, Google anunta Bard, un serviciu similar Chat GPT care propune inlocuirea listelor Google Search cu rezultate bine argumentate, oferind utilizatorilor exact raspunsul dorit, folosind informatii extrase de pe site-urile pe care nu mai au nevoie sa le viziteze.

Daca Chat GPT s-a concretizat ca un cosmar pentru cadrele didactice care insa sperau sa descopere initiativa si creativitate in tezele redactate de elevi, Google Bard ar putea insemna sfarsitul site-urilor web traditionale, care-si masoara succesul si veniturile realizate in afisarile generate de vizitatori. In schimb, rolul de informare ar putea fi cedat unui AI atotstiutor, capabil sa genereze raspunsuri coerente la practic orice intrebare adresata, folosind extrase centralizate de pe site-urile "periate" in mod permanent. In functie de acuratetea si volumul de informatie prezentat, vizitarea site-urilor citate ar putea deveni optionala, mai ales pentru cautarile care vizeaza o anume informatie ce poate fi extrasa si prezentata in mod succint.

thumbs

"Bard poate fi o muza pentru creativitate si o rampa de lansare pentru curiozitate, ajutandu-va sa explicati noile descoperiri (ex. telescopul spatial James Webb de la NASA) unui copil de 9 ani sau sa aflati mai multe despre cei mai buni atacanti din fotbal in acest moment si apoi sa aflati exercitii care sa va dezvolte abilitatile", explica CEO-ul Alphabet, Sundar Pichai, intr-o postare pe blog. Potrivit acestuia, compania ia masuri pentru a asigura ca raspunsurile lui Bard "intrunesc un standard ridicat pentru calitate, siguranta si temei in informatiile din lumea reala".

Bard va fi disponibil publicului larg "in urmatoarele saptamani", precizeaza Google.

Anuntul Google evidentiaza presiunea resimtita de companie din partea ChatGPT, serviciul creat de OpenAI si gigantul tehnologic Microsoft, care s-a grabit sa integreze ChatGPT in motorul sau de cautare, Bing. Lansat in noiembrie, ChatGPT are peste 30 de milioane de utilizatori si primeste aproximativ 5 milioane de vizite pe zi.

Articolul Google anunta Bard, alternativa Chat GPT optimizata pentru a inlocui Google Search apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare