|
Accesează contul My Orange
09.06.2026, 14:23 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Am facut plangere la Parchetul de langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa vandalizarea camerelor video care monitorizeaza drumurile forestiere, camere care fac parte din noul sistem national de monitorizare video a transporturilor de material lemnos finantat din PNRR", anunta Buzoianu. Ea sustine ca mai multe puncte de monitorizare au fost afectate. "La acest moment, 9 puncte de monitorizare instalate in judetele Suceava, Neamt, Prahova si Maramures (din totalul de 331 deja instalate la nivel national) au fost afectate prin taierea cablurilor de alimentare, reorientarea camerelor, acoperirea acestora cu vopsea, fortarea cutiilor metalice de protectie sau sustragerea unor componente. Nu tratam aceste fapte ca simple acte izolate de vandalism. Vorbim despre echipamente publice, cumparate din bani europeni, instalate pentru a proteja padurile Romaniei si pentru a intari capacitatea statului de a combate taierile ilegale si transporturile ilegale de lemn. Atunci cand cineva taie cabluri, intoarce camere, acopera echipamente cu vopsea sau fura componente ale unui sistem de monitorizare, este legitim sa presupunem ca acolo exista o activitate ilegala. Nu ne lasam intimidati. Am dispus Garzii Forestiere Nationale sa intensifice controalele in teren in zonele in care s-au produs aceste acte de vandalism. Cine are ceva de ascuns trebuie sa stie ca efectul va fi invers: acolo unde echipamentele sunt atacate, controalele vor fi intensificate. Plangerea penala vizeaza infractiunile de distrugere si furt calificat, precum si orice alte infractiuni care vor rezulta din cercetari. Ministerul Mediului se constituie parte vatamata si parte civila, urmand ca prejudiciul sa fie stabilit dupa finalizarea evaluarii tehnice a componentelor distruse, deteriorate sau sustrase si a costurilor necesare pentru repunerea in functiune a infrastructurii afectate. Printre incidentele documentate se numara distrugerea si sustragerea unor camere LPR la Ostra, judetul Suceava, fortarea unor cofrete metalice, reorientarea camerelor si taierea cablurilor de alimentare la Valeni-Stanisoara, judetul Suceava, acoperirea cu vopsea si reorientarea camerelor la Valea Stanei - Carlibaba, judetul Suceava, repozitionarea camerelor la Sabasa - Borca, judetul Neamt, si Tesila - Valea Doftanei, judetul Prahova, taierea cablurilor la Podu Cosnei - Cosna, judetul Suceava, precum si distrugeri si sustrageri de echipamente la Baile Borsa si Rona de Sus, judetul Maramures. Padurile Romaniei nu pot fi aparate doar cu declaratii. Ele trebuie aparate cu institutii functionale, cu date, cu tehnologie, cu anchete atunci cand legea este incalcata si cu consecinte clare pentru cei care incearca sa blocheze controlul statului. Continuam implementarea sistemului CCTV, reparam ce a fost afectat, extindem reteaua de monitorizare, intensificam controalele in zonele vulnerabile si cerem sanctionarea celor care au atacat aceasta infrastructura", sustine Ministrul Mediului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.