|
Accesează
contul existent
24.05.2026, 19:33 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Accidentul s-a produs duminica seara, in cartierul Episcopia din municipiul Oradea. Potrivit Inspectoratul de Politie Judetean Bihor, politistii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Nationale si Europene au fost sesizati printr-un apel la 112 despre producerea accidentului. Din primele cercetari efectuate la fata locului, oamenii legii au stabilit ca un tren de calatori care circula pe relatia Satu Mare - Oradea a acrosat un autoturism aflat in traversarea trecerii la nivel cu calea ferata. Circumstantele exacte in care s-a produs impactul urmeaza sa fie stabilite in cadrul anchetei. La locul accidentului au intervenit de urgenta echipaje ale Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bihor, cu trei autospeciale de interventie. Dintre acestea, doua au fost de descarcerare grea si o ambulanta SMURD. La fata locului, a sosit si echipajul de terapie intensiva mobila al SMURD Oradea. In autoturism se aflau doua persoane, un barbat si o femeie, care au ramas incarcerate intre fiarele contorsionate ale masinii in urma impactului violent. Pompierii au inceput imediat manevrele pentru extragerea victimelor, insa medicii ajunsi la fata locului au constatat ca acestea prezentau leziuni incompatibile cu viata. "Victimele prezentau leziuni incompatibile cu viata, medicul declarand decesul acestora", au transmis reprezentantii ISU Bihor. Traficul feroviar si circulatia din zona au fost afectate pe durata interventiei echipajelor de salvare si a cercetarilor efectuate de politisti. Politistii rutieri continua investigatiile pentru stabilirea cauzelor si imprejurarilor exacte in care s-a produs tragedia.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.