09.12.2025, 16:00 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Arheologii au identificat in largul coastelor Alexandriei o corabie luxoasa, surprinzator de bine conservata, datata in primul secol e.n., folosita de elitele Egiptului antic, o descoperire care se potriveste remarcabil de bine cu descrierile istoricului grec Strabon, noteaza The Guardian. Gasita langa insula scufundata Antirhodos, odinioara parte a Portus Magnus, nava de 35 de metri ofera o perspectiva rara asupra vietii aristocratice, ritualurilor religioase si activitatilor cotidiene din Egiptul roman timpuriu. O ambarcatiune pierduta, descrisa de Strabon, reapare din adancuri Corabia, construita cu un pavilion central si o cabina somptuoasa, seamana cu luxuoasele barci de agrement pe care Strabon le-a mentionat in timpul vizitei sale la Alexandria, in jurul anilor 29-25 i.e.n. Acesta scria despre vase folosite de familia regala si de petrecareti pentru excursii muzicale si dans pe canale. Pana acum, astfel de barci erau cunoscute doar din texte si mozaicuri, inclusiv celebrul mozaic de la Palestrina, unde apar nobili vanand hipopotami. Un tip de nava unic Arheologul subacvatic Franck Goddio, cel care a condus echipa, a descris descoperirea drept una fara precedent. Prova plata si pupa rotunjita sugereaza ca ambarcatiunea a fost proiectata pentru ape putin adanci si ca ar fi avut nevoie de peste 20 de vaslasi. Aflat la doar sapte metri adancime, vasul era atat de neobisnuit incat cercetatorii au presupus initial ca doua nave se suprapusesera. Legaturi cu Templul zeitei Isis si cu scufundarea catastrofala a Alexandriei Epava se afla la mai putin de 50 de metri de Templul lui Isis, pe care Goddio il excaveaza de ani de zile. El crede ca vasul s-ar fi scufundat in timpul distrugerii templului, in jurul anului 50 e.n., sau ar fi putut fi o barca sacra folosita in ritualuri precum navigium Isidis (un festival religios roman antic, sarbatorit anual pe 5 martie, dedicat zeitei egiptene Isis ca "Stapana Marii" si protectoare a marinarilor. Evenimentul marca inceputul sezonului de navigatie prin procesiuni, costume elaborate si lansarea ceremoniala a unei nave sacre, incarcata cu ofrande, in mare sau intr-un rau). Pe grinda centrala a fost descoperit graffiti in greaca, inca nedescifrat. Aceasta descoperire se alatura unui lung sir de proiecte arheologice subacvatice importante in apele Egiptului, inclusiv orasele scufundate Thonis-Heracleion si Canopus. Cum doar o mica parte din Portus Magnus a fost explorata, arheologii se asteapta ca viitoarele cercetari sa ofere noi perspective asupra luxului, ritualurilor si vietii cotidiene din Alexandria antica.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.