×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Mihai Fifor, înaintea examenelor naționale: „Statul român riscă să rămână repetent pentru a treia...

Mihai Fifor, înaintea examenelor naționale: „Statul român riscă să rămână repetent pentru a treia decadă consecutivă”

27.05.2026, 10:02 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Mihai Fifor a scris, intr-o postare pe Facebook, ca examenele de Evaluare Nationala si Bacalaureat incep in aproximativ o luna, intr-o tara in care educatia este tratata de ani de zile "la si altele". "O bomba cu ceas plantata dupa 1989 care astazi ne explodeaza in fata. Nici macar nu putem spune ca nu stiam. Toate semnalele au fost acolo. Toate statisticile au fost publice. Toate avertismentele au fost ignorate. Doar ca, in dulcele "las' ca merge si asa" romanesc, am lasat bomba amorsata sub pres, in speranta ca va exploda in mandatul altcuiva. Mereu al altcuiva. Ei bine, bomba aceea ne-a explodat in fata", a scris Fifor. Deputatul PSD sustine ca Romania se pregateste din nou pentru "ritualul anual al emotiilor, al rezultatelor si al statisticilor", insa cifrele privind examenele nu arata intreaga realitate a sistemului de educatie. "Vom vorbi despre medii, despre procente de promovare si despre cativa olimpici exceptionali pe care ii vom scoate in fata ca dovada ca sistemul functioneaza. Adevarul este, din pacate, altul. Cutremurator. Educatia romaneasca nu mai este de mult o problema a viitorului. Este o problema cronicizata a prezentului. Rezultatul a zeci de ani de improvizatie, nepasare si "reforme" facute mai mult pe hartie decat in realitate", a adaugat deputatul. "Cum sa construiesti performanta intr-un domeniu tratat cu atata dispret" Deputatul PSD a criticat si schimbarile repetate din sistem, despre care spune ca au impiedicat reformele reale. "Am schimbat ministri, programe, strategii si denumiri, am anuntat revolutii in educatie la fiecare cativa ani, iar astazi consecintele se vad in fiecare statistica. Cel mai elocvent exemplu este poate chiar ceea ce s-a intamplat in mandatul lui Ilie Bolojan: trei ministri ai Educatiei in doar zece luni, dintre care unul interimar. O cifra care spune totul despre locul pe care educatia l-a ocupat pe agenda guvernamentala. Cum sa construiesti performanta, continuitate si reforme serioase intr-un domeniu tratat cu atata dispret?", a subliniat Fifor. El a invocat si rezultatele PISA, care arata ca aproximativ 42% dintre elevii romani nu ating nivelul minim de competenta la lectura, iar peste o treime se afla in zona analfabetismului functional sever. "Aici apare adevarata tragedie" Deputatul a afirmat ca datele privind examenele nationale arata ca multi elevi dispar din sistem inainte sa mai ajunga sa fie evaluati. Fifor a notat ca, anul trecut, doar 74,5% dintre elevii care au sustinut Evaluarea Nationala au obtinut medii peste 5, iar rata finala de promovare la Bacalaureat a fost de 83,2% pentru promotia curenta. "O cifra care, la prima vedere, pare decenta. Numai ca ea ascunde o realitate mult mai dura: foarte multi dintre cei care au intrat in sistem nu au mai ajuns niciodata in fata examenului. Iar aici apare adevarata tragedie", a precizat Fifor. El a precizat ca la Evaluarea Nationala 2025 au fost inscrisi 159.229 de elevi, dar examenul a fost sustinut de doar 152.235. In cazul Bacalaureatului, deputatul a scris ca situatia a fost si mai ingrijoratoare daca este privit parcursul intregii generatii. Fifor: Problema Romaniei nu este cati pica Bacalaureatul "La Bacalaureat 2025, situatia a fost si mai ingrijoratoare daca privim parcursul intregii generatii. Din promotia curenta s-au inscris 94.100 de elevi, iar la examen s-au prezentat 92.393. Insa adevarata drama incepe mult inainte de ziua examenului. Aproximativ 28.600 de elevi care figurau in clasa a XII-a la inceputul anului scolar nu au mai ajuns nici macar sa se inscrie la Bacalaureat. Aproape un sfert din generatie dispare inainte de examen. Aici este adevarata masura a esecului", a scris Fifor. Deputatul PSD a sustinut ca problema principala nu este rata de promovare, ci numarul mare de elevi care nu mai ajung la examen. "Problema Romaniei nu este cati pica Bacalaureatul. Problema Romaniei este cati nu mai ajung sa il sustina", a transmis Fifor. "La Evaluarea Nationala lipsesc aproape 7.000 de copii. La Bacalaureat dispar din sistem aproape 30.000 de tineri inainte sa poata fi evaluati. Iar apoi ne felicitam pentru procentele de promovare ale celor ramasi", a mai scris deputatul. Fifor: In spatele acestor cifre nu sunt procente. Sunt destine Mihai Fifor a spus ca in spatele acestor date sunt copii care au abandonat scoala, provin din medii vulnerabile sau nu au avut sprijinul necesar. "De fapt, succesul statistic al sistemului este construit pe zecile de mii de copii pe care sistemul i-a pierdut pe drum. In spatele acestor cifre nu sunt procente. Sunt destine. Sunt copii care au abandonat scoala, care provin din medii vulnerabile, care nu au avut sprijinul necesar si pe care statul roman i-a lasat in urma", a punctat Fifor. Deputatul a afirmat ca, in vara lui 2026, Romania nu se confrunta doar cu un examen al elevilor, ci si cu o intrebare despre copiii care nu mai ajung la examenele nationale. "Unde sunt zecile de mii de copii care trebuiau sa fie astazi in bancile examenelor nationale si nu mai sunt? Diferenta dintre cei care intra in clasa pregatitoare si cei care ajung sa sustina Bacalaureatul ramane uriasa. In fiecare generatie se pierd zeci de mii de copii pe drum. Nu pentru ca nu ar avea potential. Ci pentru ca statul roman a acceptat abandonul scolar ca pe o normalitate", a mai spus Fifor. Fifor: Educatia a fost tratata ca o cheltuiala, nu ca o investitie Fifor a scris ca educatia a fost tratata ani de zile "ca o cheltuiala, nu ca o investitie". "Si aici este drama. Ani de zile, educatia a fost tratata ca o cheltuiala, nu ca o investitie. Bugetele au fost insuficiente, infrastructura scolara a ramas in urma, iar profesorii au fost transformati in tinte ale frustrarilor publice. In loc sa fie prioritate nationala, educatia a devenit un capitol marginal, bifat formal in discursuri si uitat imediat dupa alegeri", a scris el. Deputatul PSD a sustinut ca problemele din educatie au devenit o problema economica, sociala si democratica. "O tara in care aproape jumatate dintre elevii de 15 ani nu inteleg ceea ce citesc, care pierde zeci de mii de copii inainte ca acestia sa ajunga la examenele nationale si care trateaza educatia ca pe o problema secundara nu are doar o problema educationala. Are o problema de securitate economica, sociala si chiar democratica. Pentru ca nicio natiune nu poate fi puternica atunci cand isi abandoneaza copiii. In cateva saptamani vom privi din nou listele cu rezultate. Dar adevarata evaluare nu este a elevilor. Este a statului roman. Si, din pacate, statul roman risca sa ramana repetent pentru a treia decada consecutiva", a conchis Fifor.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare