Jean-Noël Barrot, ministrul francez de Externe a declarat marți că operațiunile militare desfășurate de Statele Unite în Caraibe încalcă dreptul internațional și pot genera instabilitate într-o regiune unde Franța are teritorii, relatează Reuters.
12.11.2025, 01:34 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Am observat cu ingrijorare operatiunile militare din regiunea Caraibelor, deoarece acestea incalca dreptul international si pentru ca Franta este prezenta in aceasta regiune prin intermediul teritoriilor sale de peste mari, unde locuiesc peste un milion de compatrioti ai nostri. Astfel, ei ar putea fi afectati de instabilitatea cauzata de orice escaladare, lucru pe care evident dorim sa-l evitam", a transmis seful diplomatiei de la Paris, marti, in marja summitului G7 gazduit de Canada. Potrivit oficialilor americani, de la inceputul lunii septembrie, au fost efectuate cel cel putin 19 atacuri impotriva unor ambarcatiuni suspectate de trafic de droguri in Caraibe si in largul coastelor Pacificului din America Latina, soldate cu cel putin 76 de morti. In plus, oficialii americani de la Pentagon au anuntat trimiterea portavionului USS Gerald Ford in regiune, unde va completa o forta formata din opt nave de razboi, un submarin nuclear si avioane F-35. Nicolas Maduro, presedintele Venezuelei a facut mai multe declaratii potrivit carora concentrarea de forte americane are rolul de a-l inlatura de la putere.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.