18.11.2025, 17:04 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cresterea recenta a incidentelor suspecte in intreaga Europa a pus guvernele in stare de alerta maxima, ridicand intrebari cu privire la vulnerabilitatea regiunii la atacurile rusesti care combina actiuni militare si non-militare. "Este necesar, folosind instrumente clare si intr-un interval scurt de timp, sa se dezvolte o capacitate predictiva si adaptativa de actiune menita sa previna, sa descurajeze si sa absoarba atacurile hibride", a scris Crosetto in raport, potrivit Reuters. Noua unitate, care ar trebui sa fie operationala "24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, 365 de zile pe an", ar putea angaja initial 1.200-1.500 de persoane, numar care ar urma sa creasca treptat pana la 5.000, a spus el. Italia se confrunta cu amenintari de razboi hibrid in sectoare critice, inclusiv infrastructura energetica si aeroporturile, si ar trebui sa infiinteze un centru pentru "combaterea dezinformarii si a actiunilor ostile in domeniul razboiului cognitiv", a adaugat Crosetto. Documentul sau a fost discutat luni in cadrul unor discutii la nivel inalt pe tema apararii, gazduite de presedintele italian Sergio Mattarella, la care au participat ministrul, prim-ministrul Giorgia Meloni si seful Statului Major al Apararii, generalul Luciano Portolano. Discutiile "au abordat problema amenintarilor hibride din partea Rusiei si a altor actori straini ostili ca o provocare complexa pentru securitatea Europei si a Italiei, precum si pentru integritatea proceselor democratice", a declarat biroul lui Mattarella. Rusia a negat responsabilitatea pentru incidentele recente.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.