Guvernul Republicii Moldova a denunțat miercuri șapte acorduri semnate în trecut cu țări membre ale Comunității Statelor Independente (CSI).
12.11.2025, 11:55 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Printre acestea se numara Acordul privind calatoria fara vize ale cetatenilor CSI, semnat la Biskek in 1992. Guvernul de la Chisinau precizeaza intr-un comunicat ca renuntarea la acest acord nu va schimba semnificativ regimul actual de calatorii, deoarece Republica Moldova a incheiat acorduri bilaterale cu majoritatea statelor CSI. "Denuntarea acordului va avea efect direct doar in raport cu Republica Tadjikistan si Republica Kargaza, tari cu care nu exista astfel de intelegeri bilaterale. Astfel, cetatenii Republicii Moldova vor putea continua sa calatoreasca fara vize in majoritatea statelor CSI", se arata in comunicat. Comisia Europeana a recomandat Moldovei ajustarea politicii in domeniul vizelor la lista UE a tarilor terte care au nevoie de viza, in special tarile terte care prezinta riscuri in materie de migratie ilegala sau securitate pentru UE. Nu mai corespund obiectivelor Guvernul anunta ca, in perioada anilor 1999-2001 Acordul de la Biskek din 1992 a fost denuntat de Federatia Rusa, Kazahstan, Uzbekistan si Turkmenistan. Totodata, in sedinta Guvernului de miercuri s-a decis denuntarea si a altor acorduri care si-au pierdut actualitatea. Acestea vizeaza cooperarea in domenii precum cooperarea in domeniul chimiei si petrochimiei, utilizarea gazelor naturale comprimate in calitate de combustibil pentru motoarele mijloacelor de transport auto, colaborarea in domeniul ecologiei si protectiei mediului natural ambiant, principiile si ordinea efectuarii transporturilor militare, principiile perceperii impozitelor indirecte la exportul si importul marfurilor (lucrarilor, serviciilor) si masurile de asigurare a ameliorarii achitarilor dintre organizatiile economice ale statelor membre CSI. "Colaborarile in domeniile mentionate nu mai corespund obiectivelor de modernizare, digitalizare si ecologizare a economiei nationale a tarii noastre, precum si standardelor tehnice. Decizia de denuntare a acestor acorduri a fost determinata si de pierderea relevantei lor in raport cu noile orientari strategice ale Republicii Moldova, obiectivul national de integrare europeana si angajamentele asumate prin Obiectivele de Dezvoltare Durabila", transmite Guvernul de la Chisinau.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.