×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Un film de animație, finanțat de celebra Natalie Portman, a fost nominalizat la Oscar. Regizorul...

Un film de animație, finanțat de celebra Natalie Portman, a fost nominalizat la Oscar. Regizorul nu-și dorește premiul

09.12.2025, 07:58 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Finantat de Natalie Portman, laudat de critici si candidat la Oscar, filmul de animatie Arco pare sa aiba tot ce este nevoie pentru a-l face fericit pe regizorul francez Ugo Bienvenu, potrivit Le Figaro. Totusi, francezul recunoaste ca se simte "ciudat" si nu stie daca isi doreste cu adevarat statueta pentru Cel mai bun film de animatie. "Premiile sunt atat o binecuvantare, cat si un blestem. Pun presiune asupra ta pentru ceea ce urmeaza. Treaba mea este sa fac lucruri, iar pentru a face lucruri, trebuie sa fii suficient de usor", a declarat el pentru AFP intr-un interviu acordat la Los Angeles. Regizorul care este si autor de benzi desenate isi face debutul in cinematografie. El a refuzat ofertele Hollywood-ului de a adapta unul dintre romanele sale grafice pentru marele ecran si a preferat sa creeze "ceva nou". O animatie despre copii si viitorul planetei Arco a fost deja premiat la Festivalul International de Film de Animatie de la Annecy, un eveniment de renume mondial. Filmul de animatie prezinta o poveste despre o prietenie intre doi copii, dezvaluind viitoruri radical diferite pentru umanitatea noastra, care isi distruge planeta. Unul dintre eroi este un baiat din viitorul indepartat, unde oamenii traiesc in armonie cu natura pe platforme cocotate in nori, permitand Pamantului sa se regenereze. Imbracat intr-o pelerina curcubeu imprumutata de la familia sa, baiatul vrea sa calatoreasca inapoi in timp pentru a vizita dinozaurii. Totusi, el pierde controlul zborului sau si aterizeaza in 2075. "Nu mintiti copiii" Astfel, o intalneste pe Iris, o fata de varsta lui, fortata sa faca fata dezastrelor climatice repetate si parintilor care o cresc cu ajutorul unei holograme, delegand sarcinile de zi cu zi unei bone robot. In ciuda unui incendiu masiv la orizont, fata va face tot ce poate pentru a-si ajuta noul prieten sa ajunga acasa. Prin curajul sau, copila invata cum sa salveze omenirea. Regizorul Ugo Bienvenu, in varsta de 38 de ani, a subliniat importanta comunicarii cu copiii in privinta crizelor ecologice. Este important sa "nu minti copiii", deoarece "traim intr-o lume in care in fiecare vara sunt valuri de caldura, sunt incendii si lucrurile se vor inrautati". Mesajul sau este "aceasta este lumea in care ajungeti, acesta este momentul in care traiti, dar asta nu inseamna ca este fara speranta". Povestea utopica, cu muzica fermecatoare, a atras comparatii magulitoare cu lumea lui Hayao Miyazaki, marele maestru al animatiei japoneze. Filmul primit foarte bine de critici a fost lucrat manual la Paris si a costat noua milioane de euro.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare