Externe

Vaccinari urgente impotriva poliomielitei pentru copiii din Londra. Virusul a fost detectat in ape...

Vaccinari urgente impotriva poliomielitei pentru copiii din Londra. Virusul a fost detectat in ape uzate

10.08.2022, 15:24 Sursa: mediafax.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Virusul, care poate provoca paralizie, a fost gasit de 116 ori in apele reziduale din Londra incepand din februarie, noteaza BBC.

In cadrul campaniei urgente de imunizare, aproape 1 milion de copii vor primi vaccinul, inclusiv cei care sunt deja la zi cu vaccinurile.

Parintii si ingrijitorii vor fi contactati de medicul de familie in cursul lunii urmatoare.

Poliomielita este considerata o boala a trecutului in Marea Britanie, dupa ce intreaga Europa a fost declarata libera de poliomielita in 2003.

Cu toate acestea, ceea ce se intampla acum este usor complicat, deoarece probele detectate sunt legate de un vaccin antipoliomielitic utilizat in alte tari.

Unele parti ale lumii care inca se confrunta cu focare de poliomielita folosesc vaccinul oral antipoliomielitic - care este sigur, dar foloseste un virus viu. Acesta ofera o imunitate foarte mare, dar are potentialul de a se raspandi de la o persoana la alta in zonele in care nu sunt protejate prea multe persoane.

Daca se raspandeste, devine o problema deoarece forma sigura a virusului utilizat in vaccin poate suferi mutatii si evolua pana cand poate duce din nou la paralizie.

Agentia britanica de securitate sanitara (UKHSA) spune ca majoritatea mostrelor detectate sunt forma sigura a vaccinului impotriva poliomielitei, dar "cateva" au suferit mutatii suficiente pentru a fi periculoase.

Alarma a fost trasa pentru prima data in iunie, dupa o serie de teste efectuate la statia de epurare Beckton, care deserveste nordul si estul Londrei.

UKHSA afirma ca analiza genetica a probelor sugereaza ca raspandirea virusului "a depasit o retea apropiata de cateva persoane".

O reuniune a expertilor guvernamentali in vaccinuri a recomandat o campanie rapida de rapel pentru copiii cu varste cuprinse intre un an si noua ani.

Obiectivul este dublu. In primul rand, reducerea riscului ca un copil sa ia virusul si sa ramana paralizat si, de asemenea, cresterea nivelului de imunitate, astfel incat virusul sa se raspandeasca mai greu.

Dr. Vanessa Saliba, epidemiolog consultant la UKHSA, a declarat: "Toti copiii cu varste cuprinse intre unu si noua ani din Londra trebuie sa primeasca acum o doza de vaccin antipoliomielitic - fie ca este vorba de o doza suplimentara de rapel sau doar pentru a se pune la zi cu vaccinarile de rutina".

Ea a declarat ca riscul pentru majoritatea populatiei care este vaccinata ramane "scazut", dar a spus ca este "vital" ca parintii sa se asigure de vaccinarea completa a copiilor.

Intre una din 100 si una din 1.000 de persoane dezvolta paralizie dupa ce au contractat poliomielita, majoritatea cazurilor fiind inregistrate la copiii mici.

Copiilor li se va oferi vaccinul inactivat - care contine un virus "mort" si nu prezinta niciun risc de raspandire. Aceasta este forma de vaccin antipolio pe care Marea Britanie o foloseste din 2004.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare