24.01.2023, 22:10 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Nasa a dezvaluit planurile de testare a unor rachete cu propulsie nucleara care ar putea duce astronautii pe Marte intr-un timp ultra-rapid.
Agentia a incheiat un parteneriat cu Defense Advanced Research Projects Agency (Darpa) a guvernului american pentru a face o demonstratie in spatiu a unui motor de racheta nuclear termic in 2027, a anuntat marti agentia, conform The Guardian.
Proiectul este menit sa dezvolte un sistem de propulsie pentru calatoriile in spatiu, mult diferit de sistemele chimice predominante de la inceputul erei moderne a rachetelor, in urma cu aproape un secol.
"Utilizarea unei rachete nucleare termice permite un timp de tranzit mai rapid, reducand riscurile pentru astronauti", a declarat Nasa intr-un comunicat de presa.
"Reducerea timpului de tranzit este o componenta cheie pentru misiunile umane catre Marte, deoarece calatoriile mai lungi necesita mai multe provizii si sisteme mai robuste".
Un beneficiu suplimentar ar fi cresterea capacitatii de incarcare stiintifica, precum si o putere mai mare pentru instrumente si comunicatii, potrivit agentiei.
Nasa, care a testat cu succes anul trecut noua sa nava spatiala Artemis, de ultima generatie, ca o trambulina spre Luna si apoi spre Marte, spera sa duca oameni pe planeta rosie candva in anii 2030, ca parte a programului sau "Moon to Mars".
Conform Nasa, folosind tehnologia actuala, calatoria de 300 de mile pana pe Marte ar dura aproximativ sapte luni. Inginerii nu stiu deocamdata cat s-ar scurta timpul cu ajutorul tehnologiei nucleare, dar Bill Nelson, administratorul Nasa, a declarat ca aceasta ar permite navelor spatiale si oamenilor sa calatoreasca in spatiul cosmic cu o viteza record.
"Cu ajutorul acestei noi tehnologii, astronautii ar putea calatori spre si dinspre spatiul cosmic mai repede ca niciodata - o capacitate majora pentru a pregati misiunile cu echipaj pe Marte", a declarat Nelson.
Misiunea Artemis 2 a Nasa, care va trimite oameni in jurul Lunii pentru prima data in mai bine de jumatate de secol, este programata pentru 2024. Misiunea ulterioara Artemis 3, care ar putea veni anul urmator, va aduce astronauti, inclusiv prima femeie, pe suprafata Lunii pentru prima data din 1972.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
30.03.2023, 17:18