Burse

thumbs

BT Asset Management pregateste vanzarea de fonduri cu investitii in imobiliare, tehnologie, agricultura si energie cu denominare in euro

14.06.2019, 00:08 Sursa: zf.ro

Din totalul activelor in administrare ale BT Asset Management (3,6 mld. lei) peste 20% sunt reprezentate de fondurile mixte si de actiuni.

BT Asset Management, al treilea cel mai mare administrator de active din Romania, cu circa 3,6 miliarde de lei in gestionare, pregateste vanzarea de fonduri de investitii cu plasamente pe pietele externe in domeniul imobiliar, in tehnologie, agricultura si energie, avand denominare in euro.

Administratorul a primit saptamana aceasta aprobarea din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara pentru cele patru fonduri, respectiv BT Real Estate, BT Energy, BT Agro si BT Technology si spune ca in perioada urmatoare va incepe vanzarea acestora prin agentiile Bancii Transilvania, cea mai mare institutie de credit din Romania.

"Vom adauga in curand ofertei noastre o noua familie de produse, patru noi fonduri tematice, cu plasamente in actiuni pe pietele internationale, in domeniul real-estate, tehnologie, agrar si energetic, avand denominare in euro. Tinand cont de etapele ce trebuie parcurse in vederea lansarii, salutam in primul rand autorizarea acestor fonduri de catre ASF, urmand ca in saptamanile ce urmeaza sa pregatim distributia acestora in cele peste 500 de agentii ale Bancii Transilvania din tara", spune Aurel Bernat, director general al BT Asset Management, pentru ZF.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare