Business Hi-Tech

thumbs

Angajatii Amazon din Germania sunt in greva: "Nu mai vrem discounturi pe salariile noastre"

16.07.2019, 00:00 Sursa: zf.ro

Peste 2.000 de angajati ai gigantului american Amazon din Germania au intrat in greva de cel putin doua zile pe fondul disputelor in legatura cu nivelul salariilor, scrie Reuters. Germania este a doua cea mai mare piata pentru Amazon dupa SUA.

Gigantul american duce de ani de zile o lupta de uzura cu sindicatele germane in legatura cu nivelul salariilor si conditiile de lucru, conflictul ducand frecvent la izbucnirea unor greve in ultimii sase ani.

"Cand Amazon da drumul vanatorii de oferte cu ocazia evenimentului de shopping Prime Day, angajatii sunt privati de un salariu care sa permita o viata decenta", a declarat reprezentantul sindicatului Verdi Orhan Akman. Reprezentantii Amazon au sustinut ca grevele din cele sapte unitati ale companiei nu vor afecta livrarile pentru clienti. "Compania trebuie sa recunoasca pana la urma contractele colective de munca valabile la nivelul sectoarelor de retail si de curierat. Nivelul veniturilor de la Amazon nu mai poate fi stabilit ca in epoca feudala", a adaugat reprezentantul sindicatului.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare