×

Accesează
contul existent

Banci si asigurari

Adrian Vasilescu, BNR: De ce cresc preturile? Si de ce descresc... cateodata? (1)

Adrian Vasilescu, BNR: De ce cresc preturile? Si de ce descresc... cateodata? (1)

17.11.2025, 00:06 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Normal ar fi fost ca peste fix o luna si jumatate, de revelion, sa marcam sfarsitul actualului ciclu inflationist. Dar ce mai poate fi normal in 2025? Un an de-a lungul caruia am avut rareori motive sa invocam cuvantul normalitate. Washington Post, zilele trecute, nota ca lumea a fost data peste cap in 2025. Iar democratia, economia si geopolitica au iesit din normalitate.

De ce cred insa ca, la cumpana dintre 2025 si 2026, cand s-ar fi implinit cinci ani de cand ne confruntam in Romania cu o inflatie cumplita, ar fi fost timpul ca aceasta confruntare sa se fi sfarsit? Sa judecam! Castiga teren, in primavara lui 2021, un punct de vedere ce devenise dominant in toata lumea. Acela ca inflatia globala ce se infiripa, despre care multe banci centrale, inclusiv Rezervele Federale si Banca Centrala Europeana, gandeau ca va fi temporara... ar fi fost preferabila unei politici de austeritate. Se presupunea ca austeritatea ar fi aruncat economiile tarilor dezvoltate intr-o recesiune prelungita... urmata de o temuta criza globala. Si care ar fi putut sa fie egala cu "mama tuturor crizelor", cu care tot ameninta lumea profesorul Roubini, "profetul" marii crize cu care se incheia cel de-al doilea deceniu al secolului in curs.

Inca o criza globala in actualul secol, la numai doua decenii dupa prima, n-a mai fost. Dar inflatia, care incepea atunci, avea sa fie globala. Intai si intai pentru ca au fost globale cauzele ei. In prima linie situandu-se riscul energetic, in 2021, urmat de riscul geopolitic in 2022. Carora li s-au adaugat blocajele liniilor de productie si de aprovizionare si multe alte blocaje.

Actualul ciclu inflationist, care pe buna dreptate a fost botezat global, nu a inceput insa in aceeasi zi si nici macar in aceeasi luna in toate tarile. Si nici in acelasi an. Cateva tari din Uniunea Europeana, intre care Cehia, Ungaria, Polonia si Bulgaria, au intrat in inflatie inca de la inceputul anului 2020. In timp ce alte 13 tari, tot din UE si tot in 2020, au inceput sa alunece in anticamera deflatiei. De unde, in aprilie 2020, au intrat dintr-o data in deflatie. Fapt ce a facut ca Uniunea Europeana, in ansamblu, sa parcurga timp de 12 luni un itinerariu dominat de rate anualizate sub zero. Ca expresie concentrata a deflatiei. Abia in aprilie 2021 rata medie a Uniunii Europene a aterizat pe linia strategica de tintire a inflatiei, de 2,0 la suta. Pentru o luna. Atat. In luna urmatoare media a scazut sub 2,0 la suta. Dupa care a inceput sa creasca. Intreaga Uniune Europeana era in inflatie.

Unde era Romania? Parcursese un an, din ianuarie pana in decembrie, cu rate anualizate ce exprimasera o dezinflatie perfecta. De la 3,60 la suta in ianuarie la 2,06 in decembrie. Fapt ce a determinat Banca Nationala sa scada dobanda de politica monetara la 1,25 la suta. Cea mai scazuta rata a dobanzii din intreaga istorie a BNR. Avea sa fie insa, paradoxal, cea dintai tara din UE care va intra in inflatie. Chiar din ianuarie.

In ce intra? Un raspuns la aceasta intrebare avea sa-l dea Jerome Powell, presedintele Fed, care si-a rostit raspicat crezul ca lumea trece prin cea mai grea criza de dupa Al Doilea Razboi Mondial si ca banca centrala a SUA va continua sa ajute economia americana sa depaseasca acest grav episod al istoriei. Adaugand ca inflatia va fi adusa pe linia de tintire de 2,0 la suta.

Dincoace de Atlantic, la Banca Centrala Europeana, exista aceeasi motivare. Sefa BCE, Christine Lagarde, si-a rostit angajamentul de a readuce inflatia pe linia de 2 la suta, fara sa notifice cum va fi posibil dupa ce si-a epuizat si armele si gloantele.

Romania, a carei linie de tintire este relativ diferita de cea a Fed si a BCE, situata la 2,5 la sutaA/- 1 punct procentual, a plecat de la acelasi angajament. Unde ne aflam dupa cinci ani? Detalii - miercuri.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare