|
Accesează contul My Orange
10.06.2026, 00:05 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
¬ "In Ungaria si Serbia, PIB-ul din primul trimestru a surprins in sens pozitiv", ceea ce i-a determinat pe analisti sa revizuiasca in sus prognoza de crestere pentru Ungaria, de la 1,4% la 1,7% in 2026 ¬ Slovenia, la randul ei, a intrat mai puternic decat se anticipa in noul an, lasand "loc pentru o revizuire in sus a prognozei actuale de 1,7% pentru intregul an 2026" ¬ Polonia ramane cel mai dinamic motor al regiunii, cu o crestere estimata la 3,6% in 2026, iar Serbia urmeaza cu 2,9% ¬ Romania, minus 0,3% estimare in 2026.
Romania a incheiat primul trimestru din 2026 cu o contractie de 1,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cel mai slab rezultat din intreaga regiune a Europei Centrale si de Est, potrivit unui raport publicat de Erste Group Research.
Analistii bancii austriece, care au expunere in Romania prin BCR, banca pe care o controleaza integral, se asteapta ca economia romaneasca sa alunece in recesiune pe tot parcursul anului, cu o scadere a PIB-ului de 0,3% in 2026, in contrast direct cu surprizele pozitive inregistrate in Ungaria si Serbia si cu cresteri de 2% sau mai mult in celelalte economii din regiune.
Datele publicate de Eurostat au adus revizuiri minore fata de estimarile preliminare: economia a stagnat in trimestrul unu fata de trimestrul anterior, comparativ cu o contractie de 0,2% raportata initial, iar pe baza anuala scaderea a fost de 1,2%, fata de 1,7% in prima estimare. Contextul ramane insa unul dificil, iar Ciprian Dascalu, economistul-sef al BCR si autor principal al unui raport dedicat integral Romaniei, nu vede o iesire rapida din aceasta situatie.
"Consumul va ramane moderat in acest an, pe fondul inflatiei ridicate care mentine cresterea salariilor reale in teritoriu negativ pe tot parcursul anului", noteaza raportul semnat de echipa BCR - Erste.
Cauza principala a contractiei este consolidarea fiscala in curs, care a erodat venitul disponibil al populatiei. Pachetul de ajustare aprobat in august 2025 - majorari de taxe indirecte, liberalizarea preturilor la electricitate, reduceri de cheltuieli - a lovit direct in buzunarele gospodariilor.
Romania a inchis 2025 cu un deficit bugetar ESA de 7,9% din PIB, fata de 9,3% in 2024, si tinteste un deficit de 6,2% in 2026. In primele patru luni ale anului, executia bugetara a evoluat favorabil, iar analistii Erste considera ca aceasta tinta este "in raza de atingere".
Tabloul din restul regiunii arata complet diferit. Potrivit raportului CEE al Erste Group, publicat marti, "in Ungaria si Serbia PIB-ul din primul trimestru a surprins in sens pozitiv", ceea ce i-a determinat pe analisti sa revizuiasca in sus prognoza de crestere pentru Ungaria, de la 1,4% la 1,7% in 2026. Slovenia, la randul ei, a intrat mai puternic decat se anticipa in noul an, lasand "loc pentru o revizuire in sus a prognozei actuale de 1,7% pentru intregul an 2026". Polonia ramane cel mai dinamic motor al regiunii, cu o crestere estimata la 3,6% in 2026, iar Serbia urmeaza cu 2,9%.
"Romania este singura tara care a contractat in primul trimestru din 2026, din cauza consolidarii fiscale in desfasurare. Ne asteptam ca Romania sa fie in recesiune in acest an", arata raportul CEE al Erste. Divergenta fata de vecinii sai regionali este cu atat mai vizibila cu cat in toate celelalte opt economii analizate consumul privat a contribuit pozitiv la crestere in T1 2026 - exclusiv in Romania acesta a scazut, reflectand o prabusire a increderii consumatorilor care persista de la mijlocul anului 2025.
Pe cerere, consumul privat a scazut cu 1,3 puncte procentuale fata de dinamica PIB anuala de -1,2% in T1, in timp ce stocurile au contribuit negativ cu 1 punct procentual. Pe oferta, serviciile au tras cel mai mult in jos, cu o contributie negativa de 1,3 puncte procentuale, in timp ce constructiile au compensat partial cu A0,4 puncte procentuale. Formarea bruta de capital fix a adaugat 0,9 puncte procentuale, principalul motor de crestere in trimestru.
Investitiile, sustinute de fondurile europene, raman singura sursa semnificativa de dinamism, iar analistii avertizeaza ca fara un ritm sustinut al absorbtiei, contractia se poate prelungi. "Accelerarea momentumului in activitatea investitionala devine cruciala pentru a evita o recesiune mai profunda", se arata in raportul BCR - Erste. Exista insa un risc major: turbulentele politice au crescut incertitudinea privind accesul Romaniei la fondurile europene din Mecanismul de Redresare si Rezilienta, cu aproximativ 7,3 miliarde de euro - circa 1,8% din PIB - in pericol daca legislatia necesara intarzie.
Inflatia complica si mai mult tabloul. Dupa ce a incheiat 2025 la 9,7%, indicele preturilor de consum a accelerat in aprilie 2026 la 10,7%, cel mai ridicat nivel din regiune si de departe cel mai inalt din blocul CEE8.
Analistii Erste estimeaza o decelerare brusca in iulie-august, pe efecte de baza statistice - odata ce impactul liberalizarii preturilor la energie si al majorarilor de taxe indirecte va disparea din comparatia anuala. Inflatia la finalul anului este estimata la 5,9%, revizuita in sus fata de 3,7% cat se anticipa la inceputul anului, din cauza socului petrolier legat de conflictul din Orientul Mijlociu si a deprecierii leului. Inflatia de baza se afla la 8,2% in aprilie si este estimata la 5,4% la finele anului.
Banca Nationala a Romaniei mentine dobanda-cheie la 6,50% si, potrivit Erste, o va pastra la acest nivel pe tot parcursul anului 2026. "Factorii de decizie nu vor taia ratele prea curand, chiar daca inflatia va scadea pe efecte de baza in vara, dat fiind nivelul de incertitudine generat de razboiul din Iran si de contextul politic intern fluid, care a creat deja presiuni de depreciere pe curs", se arata in raport. Primele reduceri de dobanda sunt estimate abia din trimestrul doi al anului 2027, cand dobanda-cheie ar putea cobori spre 5,25%.
Cursul EUR/RON a atins un nou maxim istoric, apropiindu-se de 5,30, in contextul crizei politice declansate de motiunea de cenzura adoptata in mai de o coalitie formata din PSD, AUR si alte formatiuni. Presedintele Nicusor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac premier, cu termen pana pe 14 iunie pentru a prezenta lista ministrilor si programul de guvernare. Erste noteaza ca nu este clar daca premierul desemnat va putea trece votul de investitura si ca, indiferent de scenariu, "noul guvern va face fata unei sarcini dificile pentru a atinge tintele de consolidare fiscala pe termen mediu cu un impact minim negativ asupra cresterii".
Contrastul cu Ungaria este izbitor si pe pietele financiare. Forintul s-a apreciat semnificativ fata de euro, ajungand spre 350-355, cel mai scazut nivel din ultimii ani, pe fondul schimbarii de guvern si al perspectivei deblocarii a circa 16 miliarde de euro din fonduri europene, conditionata de reforme si de aderarea la Parchetul European. Randamentele obligatiunilor ungare pe 10 ani au coborat la 5,4%, iar spreadul fata de Romania a intrat in teritoriu negativ - Budapesta se imprumuta acum mai ieftin decat Bucurestiul pe pietele internationale.
Agentiile de rating urmaresc indeaproape evolutiile politice din Romania. Toate cele trei mari agentii - Moody's (Baa3), S&P (BBB-) si Fitch (BBB-) - mentin perspectiva negativa, tara ramanand la limita inferioara a gradului investitional.
"S&P a notat ca prabusirea coalitiei guvernamentale ar putea complica procesul bugetului pe 2027, care implica masuri suplimentare de consolidare", scriu analistii Erste. Datoria publica este estimata sa urce la 61,1% din PIB in 2026 si sa atinga un varf de aproximativ 68% in jurul anilor 2028-2029".
Perspectiva pentru 2027 ramane conditionata de stabilitate politica si de parcursul fiscal. Erste estimeaza o revenire a cresterii la 2,5% in 2027, dar subliniaza ca "deciziile de investitii depind de cadre de politici credibile, menite sa disipeze incertitudinea si sa refaca increderea consumatorilor".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
10.06.2026, 01:17
Tensiunile cresc din nou in Orientul Mijlociu: Statele Unite au lansat noi lovituri asupra...