×

Accesează
contul existent

Eveniment

Cine este Silviana Petre-Badea, cea care a lasat in spate industria imobiliara pentru a prelua...

Cine este Silviana Petre-Badea, cea care a lasat in spate industria imobiliara pentru a prelua conducerea Serve de la mama ei, confondatoarea uneia dintre primele crame private din Romania si una dintre cele mai cunoscute -

02.11.2025, 11:41 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

15% este avansul cifrei de afaceri realizat de producatorul de vinuri Serve anul trecut, iar despre acest rezultat Silviana Petre-Badea, director general, spune ca este foarte mult pentru industrie. Firma a derulat in ultimii trei ani investitii de 3 milioane de lei, pentru a pune fundatia de crestere viitoare. Dar 2025 se poate dovedi un an de cotitura pentru multi jucatori din industrie.

"2025 va fi un an greu pentru Serve. Este al doilea an de transformare organizationala si rezultatele abia incep sa se vada. In ceea ce priveste piata vinului din Romania, este un an cu multe provocari care vor impacta consumul. Statisticile facute de Organizatia Nationala Interprofesionala Vitivinicola (ONIV) pe consumul de vin din 1960 pana in prezent arata ca este deosebit de sensibil la deranjamente economice - ceea ce ne asteapta cu siguranta in tara. Asta, peste razboiul tarifar pornit de SUA, care lasa mult vin european fara piata de desfacere si ameninta in mod particular vinul romanesc pe piata locala, precum si cramele mici si mijlocii. Dupa parerea mea, va fi un an de cotitura pentru multi oameni din industrie", afirma Silviana Petre-Badea. Ea a preluat conducerea companiei de familie anul trecut, avandu-i alaturi pe mama sa, care ramane implicata si acompaniaza tranzitia, si pe fratele sau, Paul Badea.

Despre 2024, reprezentanta companiei spune ca a fost un an greu, dar cu satisfactii si realizari importante care sa "asigure" Serve pentru urmatorii 31 de ani. Cifra de afaceri a crescut cu 15%, ceea ce este foarte mult in industria vinului, compania a standardizat procesele in crama si imbuteliere, a implementat un ERP modern si un SFA care sa eficientizeze back office-ul. "Deci, multe investitii si un proces de evolutie care a inceput deja sa dea roade", puncteaza reprezentanta companiei.

Un business patrimonial

Serve a fost infiintata in 1994, fiind prima crama privata din Romania, dupa Revolutia din '89, iar crama a fost construita pe amplasamentul actual intre anii 1999 si 2001. "Investitiile spectaculoase au fost, asadar, deja realizate, insa in domeniul vinurilor nu exista an in care sa nu fie necesare noi investitii in echipamente care, in special, sa usureze efortul, sa fie mai ergonomice si sa amelioreze calitatea procesului de vinificatie, maturare si imbuteliere", afirma Silviana Petre-Badea. Ultima plantare a avut loc in 2021, cu 2 ha de Feteasca Neagra, intr-o pozitie cu orientare estica, la o altitudine de 425 m.

In ultimii trei ani, compania a investit 3 milioane de lei, investind in patru directii: modernizarea rezervoarelor de vinificatie si stocare; modernizarea liniei de imbuteliere si a laboratorului; obtinerea unei autonomii energetice, prin instalarea unei centrale fotovoltaice care sa acopere necesarul de energie pe tot parcursul anului; achizitia de echipamente viticole care sa reduca munca manuala grea. Cat priveste elementele cheie luate in considerare in constructia strategiei companiei, directorul general spune ca pe primul loc se plaseaza consumatorul si preferintele lui, mai cu seama ca exista multe schimbari in aceasta zona, la nivel mondial. In al doilea rand, conteaza sustenabilitatea in crama, supply chain si in vie - "suntem un business patrimonial. Lucram pamantul generatiilor care vor veni dupa noi si avem o responsabilitate. Inainte ca sustenabilitatea sa devina un concept la moda si inainte sa avem un nume pentru totalitatea actiunilor responsabile pe care le facem in decursul activitatii noastre, fondatorii au impus aceasta grija pentru ce lasam in urma noastra, iar aceasta a ramas in ADN-ul Serve".

In al treilea rand, conteaza semnalele din piata, primite atat prin intermediul distribuitorilor si partenerilor din retelele de magazine, cat si a colegilor de breasla. Si, nu in ultimul rand, in construirea strategiei companiei conteaza schimbarile climatice - influenta lor asupra plantatiilor, asupra alegerilor pe care le fac reprezentantii companiei; acest factor a crescut in importanta pentru Serve in ultimii cinci ani.

Schimbarile climatice au inceput acum 20 de ani, dar au fost treptate, ducand in principal la devansarea datei de pornire in vegetatie a viilor, prin lipsa aproape totala a anotimpului de iarna, explica Silviana Petre-Badea. "Astfel, astazi culegem, in medie, cu trei saptamani mai devreme decat acum 30 de ani si, datorita caldurilor foarte mari si prelungite, acumularea mare de zahar din struguri face ca vinurile noastre sa aiba si din ce in ce mai mult alcool." In plus, in ultimii 10 ani, au intervenit si fenomene extreme de genul grindinilor extinse pe suprafete foarte mari (2019), secetelor endemice (2021-2024) sau ingheturilor foarte tarzii de primavara (aprilie 2025). "Toate acestea fac ca productiile la hectar sa diminueze, sa fie mai putin sau deloc predictibile si ne afecteaza major rentabilitatea." Ce inseamna practici sustenabile intr-un business de vinuri? Poate un business sa le sustina si sa fie si viabil financiar? Silviana Petre-Badea spune ca aceasta este dilema pe care incep sa o aiba toti cei care lucreaza in agricultura; "cu totii ne dorim sustenabilitate, o agricultura respectuoasa fata de mediul inconjurator. Dar in conditiile actuale de nesiguranta climatica (pentru ca modificarile climatice au adus, in primul rand, fenomene extreme si nesiguranta, impredictibilitate) este foarte greu sa fii profitabil fara sa iti iei niste minime masuri de protectie. Nu spun ca este imposibil, exista exemple, dar riscurile devin din ce in ce mai mari".

Un alt subiect care suscita un interes tot mai mare se leaga de amprenta de carbon si gradul de poluare, un domeniu despre care reprezentanta Serve spune ca este inca la inceputuri. Dar, arata ea, irigatiile care, pana nu de mult, nu erau considerate un element poluant au devenit dificile, prin simplul fapt ca apa, ca resursa, devine din ce in ce mai limitata. "Dintre toate activitatile agricole se stie ca viticultura, atunci cand este facuta cu responsabilitate (fara irigatii si fara abuz de pesticide), este in categoria celor mai putin poluante activitati, alaturi de apicultura si agricultura biologica."

Una dintre marile victorii ale companiei, puncteaza repezentanta Serve, este dezvoltarea pepinierei de Feteasca Neagra, prima pepiniera privata pentru acest soi din tara, care a avut "o contributie enorma la raspandirea acestui soi in anii care au urmat. A fost o mare victorie, mai ales ca din ea am furnizat plante tuturor colegilor din zona", declara Silviana Petre-Badea.

Un moment important pentru companie a fost in 2021, cand prima Feteasca Neagra pura care a obtinut peste 90 de puncte la Wine Advocate (Robert Parker) a fost Cuvee Guy de Poix. Dealtfel, Serve este si compania care a lansat primul vin rose sec din Romania, intr-o perioada in care mare parte dintre vinurile autohtone, dar toate rose-urile erau demiseci, demidulci sau dulci. Un alt moment important in parcursul Serve este realizarea tranzitiei catre generatia urmatoare, in 2024, cand managementul companiei a fost preluat de Silviana Petre-Badea, iar tanarul Sabin Banita a preluat pozitia de oenolog al cramei, de la Aurel Rotarescu.

TERENURILE SERVE sunt situate exact pe paralela 45, la altitudini de pana la 45o m, versantii din Ceptura avand atat orientare sudica, cat si nordica. Zona a atras ulterior si alti investitori in vin.

Particularitatile generatiilor

Piata vinului in Romania s-a maturizat mult, dar fiecare generatie de consumatori are particularitatile ei, puncteza Silviana Petre-Badea. Consumatorii care au in jur 50 de ani, pe segmentul pe care activeaza compania (premium), sunt cunoscatori - oameni care calatoresc, care cunosc vinuri, care se educa si exploreaza. "Este o placere sa ii vedem la crama si sa citim interesul si intelegerea pentru munca care merge in vinurile pe care le au in pahar. Consumatorul de 35-45 de ani este curios, incearca. Tinerii beau mai putin si sunt agnostici vizavi de ce beau - incearca din toate categoriile, cauta experiente, cauta ceva nou", declara reprezentanta Serve.

Cat priveste exporturile de vinuri romanesti, in general, acestea se realizeaza la preturi mici sau in cantitati foarte reduse. Domeniul "are nevoie de o investitie sustinuta de 10-15 ani, cu buget de minimum 5 milioane euro/an (din care nu mai mult de 10% sa se duca pe salariile celor care il gestioneaza) si marketing judicios gestionat de o entitate a statului extraordinar de bine condusa de oameni responsabili care sa coaguleze eforturile la export si intern". Pentru a sprijini domeniul, ar fi necesara, conform Silvianei Petre-Badea, doar putina aplecare catre acest sector de activitate, cu viziune catre viitor, atat pe piata interna, cat si la export. In primul rand, este necesara finantarea activitatilor educationale despre traditiile viticole si consumul responsabil de vin in Romania, dar si promovarea consumului responsabil de vin produs in Romania.

In plus, ar fi utila "gestionarea fondurilor UE cu increderea ca ele sunt folosite judicios de catre viticultori si ca ajung unde trebuie. Si nu in ultimul rand, ceva ce se poate face imediat: reactivarea si extinderea sistemului antigrindina, oprit in acest moment de Ministerul Agriculturii", conchide Silviana Petre-Badea.

FONDATORUL Contele Guy de Poix, pasionat de arta vinului, a descoperit Romania si a ales sa dezvolte o afacere pe plan local, incepand din 1994, alaturi de cea care a fost initial partenera sa in afaceri si ulterior si in viata - Mihaela de Poix. Guy a fost si mostenitorul Domeniului Peraldy, din Corsica, cu o traditie de peste 300 de ani in producerea vinului.

CARTE DE VIZITA

¬ ᅡ Silviana Petre-Badea este, din 2024, noul director general al Cramei Serve, unul dintre cele mai prestigioase businessuri din domeniul viticol din Romania. Dupa o experienta indelungata in real estate, Silviana Petre-Badea a preluat responsabilitatea conducerii SERVE de la mama sa, Mihaela Tyrel de Poix, co-fondatoare a primei crame private din Romania.

ᅡ ¬ Silviana a condus JLL Romania timp de 8 ani, iar in prezent a ramas membru nonexecutiv in in Boardul CEE al iO Partners.

¬ ᅡ Este absolventa a Academiei de Studii Economice si are o experienta de 20 de ani in consultanta real estate, dintre care ultimii zece ani in top management.

1990

Prima recolta a unei vinarii moderne pe piata locala, la Ceptura, sub conducerea lui contelui Guy de Poix, pasionat de vinificatie, si Aurel Rotarescu. Este lansata marca Vinul Cavalerului.

In acelasi an in parteneriatul afacerii Serve si ulterior in viata privata intra Mihaela de Poix, co-fondatoare a afacerii.

2000

Primele incercari de cultivare a soiului Feteasca Neagra

2003

Este lansat brandul Cuvee Amaury, asamblaj intre soiuri locale si internationale. Doi ani mai devreme fusese lansat primul cuvee romanesc, Cuvee Charlotte

Incepe exportul catre Canada

2005

Este lansat brandul Terra Romana, exclusiv pentru horeca

Sunt platate 45 ha in Cogealac, regiunea Babadag

2011

Este inaugurat primul loc de degustare din Ceptura, un pas in dezvoltarea oenoturismului

2019

In crama, Sabin Banita incepe sa preia de la Aurel Rotarescu mestesugul vinului

2022

Incepe tranzitia catre noua generatie de proprietari Serve. Paul Badea se alatura echipei

2024 Silviana Petre-Badea devine noul director general al companiei si incepe preluarea atributiilor de la Mihaela de Poix.

De vorba cu Silviana Petre-Badea, director general Serve

Care este potentialul pe care il vezi, pe termen mediu, pentru afacere si pentru domeniu, in general, in Romania?

Vad un potential enorm pentru vinul romanesc de calitate - un potential construit pe autenticitate, sustenabilitate si diferentiere. La Serve, ca afacere de familie, ne concentram pe cultivarea sustenabila a viilor si pe vinuri single vineyard, cu identitate si care exprima terroirul pe care il lucram. Mai mult, asa cum inceputurile noastre la Serve au fost despre salvarea soiului Feteasca Neagra si cultivarea lui pentru a exprima potentialul vinurilor romanesti, in perioada urmatoare vom orienta productia catre vinuri din soiuri romanesti cu caracter si viitor, atat pe piata locala, cat si pe piata externa.

Care sunt vedetele portofoliului?

Cuvee-urile noastre - Charlotte, Amaury, Alexandru, Guillaume, Clemence, Sissi, Pacs, Lysandre, Maxence (vinuri de top care purtau numele copiilor - si mai apoi ale nepotilor - familiei) - sunt vinuri pe care le lucram numai in ani in care stim ca pot evolua in vinuri exceptionale; reprezinta volume mici de vin (de cele mai multe ori "single vineyard" - adica din aceeasi parcela) pe care le "crestem" separat de restul vinurilor, sunt experesia pura a ceea ce noi stim sa facem la Serve in terroirul din Dealu Mare.

Sticlele sunt simple, nu ne dorim sa atragem atentia prin designul sticlei, etichetele poarta un numar de identificare individual. In general, producem cel mult 10.000 sticle din fiecare sortiment, mai putin cele doua "supervedete", Cuvee Sissi si Cuvee Pacs, care sunt doua vinuri tinere, cu mare succes la publicul nostru, si pe care le producem in volume de peste 20.000 sticle.

Care este cea mai importanta lectie pe care ai invatat-o in antreprenoriat?

Fara oamenii potriviti nu se poate obtine performanta.

Care au fost cele mai grele momente? A fost vreun moment in care te-ai gandit sa renunti?

Nu, am avut multe momente grele, dar de cand am intrat in acest business am stiut ca nu voi putea renunta: via nu este ceva la care sa poti "renunta", ea te tine legat de pamant, de locul in care ai crescut-o si de oamenii cu care muncesti. Este o meserie profund legata de natura si de umanitate, iar ca business este unul de patrimoniu, pe care il cladesti pentru generatiile viitoare; din acest motiv ma consider extrem de norocoasa, pentru ca atat in Corsica, la Domeniul Peraldi, cat si aici la Serve, copiii familiei au preluat conducerea afacerilor.

Daca nu ar fi fost domeniul vinului, ce altceva ti-ar fi placut sa faci?

Mi-au placut stiintele exacte - matematica si fizica, dar si stiintele naturii; m-as fi vazut mai degraba tot aproape de natura, in domeniul horticulturii.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare