Italia

thumbs

Roberto Mancini, selectionerul Italiei, solicita suspendarea definitiva a sezonului in Serie A! "Mi se pare ca este putin haos"

22.05.2020, 12:51 Sursa: Prosport

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Selectionerul de pe banca Italiei, Roberto Mancini, considera ca sezonul de Serie A ar trebui suspendat definitiv, intrucat situatia actuala din Peninsula este mult prea agitata pentru ca fotbalul sa se poata disputa in conditii optime. Antrenorul italian a avut o interventie in direct la Roma TV, postul de televiziune al clubului AS Roma, in care a discutat despre perioada dificila prin care trece fotbalul din intreaga lume, dar mai ales cel din Italia, tara puternic afectata de pandemia de coronavirus. Roberto Mancini spera la suspendarea Serie A Mancini spera ca actuala editie de Serie A sa fie "inghetata" pentru a se relua atunci cand situatia nu ar mai impune protocoale riguroase de protectie impotriva Covid-19 si disputarea partidelor cu portile inchise. "Mi se pare ca este putin haos. In calitate de antrenor al echipei nationale, as spera ca sezonul sa se incheie acum, astfel incat sa se poata relua intr-o perioada calma. In sezonul viitor, meciurile vor fi legate si nu stiu daca jucatorii vor fi intr-o stare buna", a declarat Roberto Mancini la Roma TV. Intr-o videoconferina sustinuta in urma cu o saptamana, membrii ligii italiene de fotbal au decis ca Seria A sa se reia dupa data de 14 iunie, fotbalul urmand a se disputa in regim intensiv pentru ca pe data de 2 august toate competitiile interne sa fie finalizate. Astfel, lunile august si septembrie vor fi lasate libere pentru continuarea editiilor de Liga Campionilor si Europa League. De pe data de 18 mai cluburile sportive au primit acceptul de a se antrena in mod colectiv. Guvernul Italiei nu doreste sub nicio forma ca pandemia de coronavirus sa capete o noua forma ascendenta, fiind una dintre tarile europene crunt afectate de coronavirus. Astfel, protocolul trasat de catre guvern, impreuna cu ministerul sportului si federatia de fotbal presupune masuri drastice de protectie in privinta infectarii si nu lasa loc unui plan B in situatia in care vor aparea cazuri de COVID-19 in cadrul loturilor de fotbal. Prin urmare, tot mai multe surse din presa italiana anunta ca la primul caz de coronavirus depistat, fotbalul ar urma sa se opreasca total, chiar si cu riscul de a "ingheta" competitia, fapt ceea ce ar duce la o criza financiara fara precedent in randul cluburilor.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare