Handbal

thumbs

Adrian Petrea a semnat contractul cu CSM Bacau si este noul antrenor al echipei. Obiectivele cu care fostul international pleaca la drum

12.06.2019, 14:00 Sursa: Prosport

Adrian Petrea este oficial, de azi, antrenorul echipei CSM Bacau, dupa ce a semnat un contract pe o perioada de 2 ani. Fostul international ajunge in orasul lui Bacovia cu obiectivul clar de a lupta pentru o calificare in cupele europene. Transferurile sunt deja spectaculoase, in top fiind interul dreapta Nikola Crnoglavac si portarul Viachaslau Saldatsenka, ambii convocati la nationalele Serbiei, respectiv Belarus.

"Obiectivul in primul an este calificarea in play-off, iar in al doilea sezon accederea intr-o cupa europeana. Daca se intampla din primul an sa accedem intr-o cupa europeana, este cu atat mai bine", ne-a declarat Adrian Petrea.

Antrenorul a incheiat colaborarea cu CSM Fagaras, echipa cu care a reusit sa evite retrogradarea. "Voi antrena o echipa pe care o cunosc si sunt foarte increzator cu transferurile pe care le-am facut. In spate vom avea sustinerea autoritatilor, sustinerea celor implicati in fenomenul handbalistic de la Bacau si speram ca in cel mai scurt timp sa ne atingem obiectivele. In primul rand, vrem sa aducem CSM Bacau acolo unde a fost acum cativa ani, cand se batea la titlu in Liga Nationala", a mai spus Adrian Petrea.

Conducerea clubului a efectuat deja patru transferuri, este vorba despre Crnoglavac, Saldatsenka, Tarzioru si Huta. CSM Bacau este in discutii cu alti doi handbalisti straini aflati in criteriile impuse de FR de Handbal.

Articole asemanatoare