Handbal

thumbs

ANALIZA | Cum sa te califici la un turneu final cand ai utilizat 31 de handbalisti in cinci meciuri! Cati jucatori a recunoscut Alexandru Simicu, la prima vedere, cand a ajuns in cantonament? Nationala nu a progresat deloc in ultimii 3 ani

14.06.2019, 01:14 Sursa: Prosport

A devenit cat se poate de clar, nationala masculina nu va juca la Campionatul European nici in 2020. Absenta de la aceasta competitie se prelungeste, asadar, la cel putin 26 de ani, pana cand Romania va avea o noua campanie de calificare. Totul s-a lamurit dupa infrangerea in fata Portugaliei si in jocul retur, cu 19-24, in Grupa 6 de calificare.

La editia de anul viitor vor fi prezente cu opt nationale mai mult decat in 2018, se califica practic toata Europa, nu insa si Romania! Este incredibil cat de jos a ajuns prima reprezentativa... Cauzele sunt multiple, dar analizand strict ce s-a intamplat cu Portugalia, se poate observa lejer faptul ca prima reprezentativa s-a prezentat cu o echipa "experiment" la un meci de care depindea ultima sansa de calificare. Iar Portugalia chiar era o echipa de batut!

Selectionerul Manuel Montoya a motivat selectia la conferinta de presa si prin faptul ca a avut nu mai putin de 11 jucatori absenti, dintre care opt au fost accidentati. De fapt, numarul absentilor a fost mult mai mare, dar sunt baieti care nu mai vin la lot dupa cateva experiente care le-au lasat un gust amar! Iar altii nu au fost pur si simplu vazuti, jucatori de la Dinamo , Constanta, Turda, CSM Bucuresti au fost ocoliti. Desi era ca si calificata la Euro, Portugalia a venit cu doua zile mai devreme in Romania pentru acest joc. In tur, tricolorii au ajuns cu o zi inainte de meci, dupa 17 ore de drum. Acesta este doar un aspect al problemei in profunzime.

Echipa nationala a avut putini jucatori cu experienta in Sala "Dinamo", pe Alexandru Simicu, Mihai Popescu, Demis Grigoras, Viorel Fotache. Au tras si ei cat au putut in cele 60 de minute. In rest, au fost multi tineri, multi nou-sositi, au vrut, au incercat, dar pentru a te califica intr-un turneu final este nevoie de mult mai mult. Romania a fost precum o masina veche, care a functionat doar cu prima, eventual cu a doua viteza in prima parte a jocului. Nu a avut ritm, nu a avut idei, nu a avut o strategie de la bun inceput. A inceput campania de calificare cu o echipa si o termina cu alta.

De la meciul tur din Portugalia (13-21), prima reprezentativa a avut mai avut acum doar 5 jucatori. In total, in cinci meciuri oficiale, Romania a utilizat nu mai putin de 31 de jucatori. Ori la inceput ori acum s-a gresit, pentru ca nu ai cum sa faci rezultate schimband atat de mult. Coerenta, evident, nu a existat. " Si eu vin dupa o accidentare, nici mie nu imi este foarte usor. Cred ca la fiecare convocare au lipsit cativa jucatori. Nu vreau sa dau vina pe acest aspect, dar cred ca in multe meciuri acest aspect conteaza. Este vorba despre experienta, in acele ultime 10-15 minute, cand toata lumea este obosita, acolo se face diferenta", a declarat Alexandru Simicu dupa meciul cu Portugalia.

Atat interul stanga, cat si Mihai Popescu au ajuns luni in cantonamentul echipei nationale, avand in vedere ca intrecereea interna din Franta s-a incheiat abia la sfarsitul saptamanii trecute. Cati jucatori a recunoscut Alex Simicu la lot, la prima vedere, cand a ajuns in cantonament? Intrebarea l-a blocat practic pe starul echipei nationale: " Nu mai tin minte. Sincer sa fiu... Alta intrebare!" . De fapt, raspunsul lui Simicu spune totul despre ce a ajuns echipa nationala, o reprezentativa care si-a pierdut identitatea. Iar de aici sa nu se inteleaga ca este vina lui Simicu, lui Popescu, lui Grigoras. Tot respectul pentru ca au venit la lot si in aceste conditii grele, ca au acceptat sa intre intr-o echipa cu multe elemente tinere, sa fie chiar pedagogi. Au fost dedicati, si-au dorit si si-au imaginat cu totul altceva, au incercat.

De 3 ani, nationala masculina este pe mana antrenorilor spanioli. Scoala iberica este fara doar si poate numarul 1 in Europa, s-a demonstrat acest lucru si in Liga Campionilor , toate cele patru echipe calificate in Final Four au avut antrenori spanioli pe banca tehnica. Xavier Pascual si Manuel Montoya sunt cu siguranta antrenori de exceptie, palmaresul lor este incontestabil. Dar acum, daca se trage o linie, observam ca nationala este la fel de jos ca si in urma cu 3 ani. Ba chiar mai dezbinata decat a aratat echipa lui Aihan Omer, care a ratat calificarea in play-off-ul Campionatului Mondial dupa ultimele doua minute de cosmar in fata Austriei. Macar s-a demonstrat cu aceasta ocazie, cat se poate de evident, ca de fapt problemele handbalului nu sunt la la tehnicienii romani. Dupa rezultatele inregistrate in aceasta grupa preliminara, oricine din Liga Nationala ar fi facut fata cu brio la prima reprezentativa. Nationala nu este la nivelul in care sa se bata pentru medalii, acolo unde, intr-adevar, un tehnician de mare valoare, precum Xavier Pascual, isi poate pune amprenta.

Problemele sunt mult mai profunde. Multi jucatori nu mai vin deocamdata la lot. Apoi, desi s-a sacrificat aceasta campanie de calificare, nu se poate spune ca exista o nationala formata pentru ce va urma. Dar, cea mai serioasa problema, mai nimeni nu are senzatia ca azi se merge pe o strategie, ci totul pare mai degraba la voia intamplarii. De fapt, care este finalitatea?

Articole asemanatoare