! Cum te putem ajuta astazi?
Nicula: Modificarile la Legea ASF vor fi finalizate pana in 30 aprilie

Nicula, despre modificarile la Legea ASF

Presedintele Comisiei de buget din Senat, Cosmin Nicula, a declarat, marti, ca modificarile la Legea ASF vor fi finalizate pana pe 30 aprilie, acestea vizand atat reglementarea pietelor financiare, cat si nivelul de salarizare din cadrul Autoritatii.

25 martie, 18:50

Nicula a declarat la finalul audierilor reprezentantilor ASF, Daniel Daianu si Mircea Ursache, ca o ultima sedinta a Comisiei de buget in cazul ASF va avea loc pe 8 aprilie, cand vor fi conturate si concluziile analizei.

Senatorul PSD a spus in ce sens va trebui modificata legea de functionare ASF.

"Trebuie sa asiguram un cadru corect din punct de vedere legislativ, nu numai de functionare a Autoritatii de Supraveghere Financiara, ci a trei piete care compun ASF si acest lucru il vom face pana in data de 30 aprilie, cand sper sa avem o formula finala, atat a raportului, cat si a propunerilor de modificare a ordonantei 93, cea care a stat la baza infiintarii ASF, cat si a altor acte normative", a sustinut Nicula.

El a sustinut ca va fi modificat nivelul salarizarii din ASF, ceea ce va fi "o surpriza", mentionand ca acesta va fi mult mai scazut decat nivelul de la Banca Nationala. Senatorul PSD a refuzat sa precizeze ponderea de reducere a salariilor de la ASF.

"Am speranta ca Autoritatea va reusi sa iasa din aceasta perioada, foarte dificila, ca oamenii sa-si faca treaba, pentru ca Romania nu poate sa renunte la existenta unei autoritati de reglementare si supraveghere (...) Salariile executivilor au fost reduse, cu 30%, aceasta decizie este consimtita intr-o decizie a Comitetului Executiv, oamenii vor avea salarii reduse. O alta intrebare este ce se va intampla cu salariile in general in ASF, si aceasta este o discutie care ramane sa fie abordata de Consiliul Executiv al ASF, asa cum va fi el conturat in zilele urmatoare", a afirmat Daianu.

El a precizat ca aceia care cu expertiza din ASF trebuie sa fie motivati sa ramana, printr-o remuneratie adecvata.

Noua conducere a ASF urmeaza sa fie numita de Parlament in 1 aprilie.

taguri

asf , senat , lege

sus