BRD, a doua bancă din România după valoarea activelor, a luat în considerare optimizarea serviciilor de telecomunicații prin intermediul unei soluții convergente, care să permită monitorizarea și administrarea centralizată a serviciilor de voce fixă și mobilă. S-a avut în vedere atât posibilitatea de activare a unor funcționalități și parametri la nivel de utilizator, în conformitate cu rolul acestuia în organizație, cât și optimizarea costurilor asociate traficului de voce.
![]()
Conexiunile noastre telefonice, atât fixe, cât și mobile, sunt acum în același grup. Ca urmare, apelurile în interiorul companiei, indiferent de tehnologie, sunt gratuite. Proiectul s-a bazat pe concepte și tehnologii inovative și a fost dezvoltat la scară națională. Foarte important, a fost implementat cu o grijă sporită pentru activitatea curentă a băncii, mulțumită bunei colaborări dintre echipele BRD și Orange Business Services.
Obiective
- Monitorizarea și administrarea centralizată a serviciilor de voce fixă și mobilă, cu posibilitatea de activare a unor funcționalități și parametri la nivel de utilizator, în conformitate cu rolul acestuia în organizație
- Reducerea costurilor cu managementul echipamentelor PBX și a administrării serviciilor de voce, concomitent cu optimizarea costurilor asociate traficului de voce.
- Experiență unitară de utilizare a serviciilor fix-mobil
Soluția Orange
Soluție hibridă ce permite conectarea atât a echipamentelor TDM (time-division multiplexing) deja existente în locațiile BRD, cât și a echipamentelor IP nou instalate, prin care sunt oferite:
- Funcționalități specifice de centrală (PBX) necesare specificului băncii, replicate în mediul virtual prin intermediul unei platforme moderne și scalabile, ce permite utilizatorilor aceeași experiență de utilizare, indiferent de tehnologia disponibilă în locația în care se află sau de echipamentul utilizat
- Aplicații web personalizate ce asigură monitorizarea permanentă a traficului și administrarea serviciilor de voce fixă și mobilă la nivel de utilizator, fie individual, fie pe baza unor profile predefinite
- Consultanță gratuită și servicii profesionale, de la audit locație până la in-life management
- Niveluri garantate de calitate a serviciilor (SLA)
Beneficii
- Creșterea productivității angajaților
- Scalabilitate, asigurându-se compatibilitatea soluției de voce fixă cu varietatea de tipologii de locații ale BRD
- Flexibilitate în integrarea infrastructurii deja existente
- Continuitate și backup în derularea operațiunilor băncii
- Administrare facilă a soluției la nivel de utilizator, grup sau departament
20%
Costurile de operare a flotei de voce mobilă și fixă au scazut cu 20 % în primul an de folosire a noii soluții
Experiență de utilizare unitară a serviciilor fix-mobil

BRD este client Orange din 1996:
- A doua bancă din România după valoarea activelor
- Peste 8 700 de angajați
- 870 de unități BRD