×

Review-uri Xiaomi Mi Robot Vacuum Mop Pro Alb si Xiaomi purificator aer Mi Air Pro H

4 reviews

BS

Beniamin Dorin Suvac

Având apartamentul cu living și bucătărie open space, o problema general valabila este mirosul care se face mereu dupa ce gătim. Nici nu mai pot spune de cât de mult de munca e dacă ai în plan sa primește musafiri. De când am conectat purificatorul, am realizat ca e posibil sa nu mai trebuiască sa stam cu ferestrele deschise când gătim și nici nu e nevoie să consumam o sticla de odorizant de camera atunci când vine cineva la noi. În ziua în care am conectat purificatorul, am curățat atât canapeaua cât și perdele deoarece am vrut sa vad dacă acesta va permite intrarea mirosului în țesături. Spre fericirea mea a oprit chiar și fumul de la un experiment de gătit eșuat și a filtrat aerul complet în doar câteva minute fără să permită alte daune împotriva țesăturilor din camera. Cu vechiul purificator de aer pe care l-am avut, problema cea mai mare era gălăgia pe care o făcea atunci când funcționa. Efectiv suna ca și un aspirator care merge constant. Din fericire nu este cazul cu purificatorul de la Xiaomi. Pe lângă faptul că e extraordinar de silențios chiar și pe modul Auto, dacă îl pui pe modul Silențios noaptea, nici nu știi ca există în camera. Un lucru pe care mi l-aș fi dorit ar fi fost să aibă un mod de ionizare al aerului dar consider că se descurcă super bine chiar și fără. Un plus este de asemenea faptul ca poți seta cât de luminos sa fie display-ul, mai ales pe timp de noapte,iar vara este perfect pentru ca, pe lângă purificare, face aerul super proaspăt și răcoros.

Fisiere incarcate

Nici un fisier incarcat...

BS

Beniamin Dorin Suvac

A fost un mare entuziasm în familie în legătură cu acest purificator de la Xiaomi. Cea mai fericită a fost soția mea care este mereu deranjată chiar și de cele mai mici mirosuri neplăcute iar punerea lui în funcțiune s-a făcut din primele minute de la livrarea acestuia. Deși in poze purificatorul de aer nu a părut atât de mare, m-a șocat puțin când l-am văzut în realitate. Totuși odată ce l-am așezat la locul lui în living s-a integrat absolut perfect și s-a făcut ca și dispărut. Designul este unul modern și minimalist și nu cred ca ar putea sa arate nepotrivit undeva. Apartamentul nostru are aproximativ 50 metri pătrați iar living-ul este open space împreună cu bucătărie. Tot ce pot sa spun este ca la acest spațiu, a făcut față cu brio și chiar după prima zi s-a simțit diferența mai ales în momentul când ajungeam acasă din diverse locuri și de la intrarea pe ușa se simțea un aer proaspăt înăuntru. În legătură cu instalarea, a fost super simplu de realizat iar aplicația este foarte intuitivă și îți oferă foarte multe informatii cum ar fi temperatura, poluare, nivel de umiditate. L-am conectat cu asistentul Google Home și astfel am reușit să îi dau comenzi și vocal fără să ridic măcar un deget. Comparativ cu alte purificatoare de aer, la acesta de la Xiaomi am observat ca îți arată în aplicație direct durata de viata a filtrului care este de aproximativ un an în funcție de nivelul de impurități și poluare.

Fisiere incarcate

Nici un fisier incarcat...

BS

Beniamin Dorin Suvac

Un lucru care a fost foarte bine gândit de cei de la Xiaomi este faptul că aspiratorul te notifica atunci când recipientul de colectare al gunoiul este plin. De asemenea este și foarte ușor de scos și de înlocuit cu recipientul de apa pentru programul de spălare. De asemenea un lucru bun de menționat este să nu uitați sa retrageți filtrul HEPA atunci când vreți sa folosiți aspiratorul doar în modul mop. Cu toate ca avem un covor pufos și mare în living, pe care chiar nu ma așteptam să îl poata curața, am rămas plăcut surprins când am văzut cat de ușor și cât de bine l-a aspirat. Dar într-adevăr acest lucru nu s-a întâmplat din prima. A trebuit sa îi setez din aplicație acea zona peste care sa treacă de doua ori. Un alt lucru important este ca nu s-a încurcat deloc de perdele din camera care sunt destul de lungi însă am observat că dacă la covoarele mici se cam încurcă și le trage după el,acest aspect observându-l și în cazul cablurilor. Un lucru pe care l-am găsit extraordinar de important de asemenea este ca aspira super bine chiar și firele de par, iar cele care se prind în peria rotativa pot fi curățate cu lama de deasupra. Deși mi-aș fi dorit, am citit că nu este recomandata folosirea detergenților în apa din recipientul aspiratorului, dar acesta nu este un inconvenient atât de mare. Curățarea a fost oricum super eficienta, curățând pe lângă praful depus și pete de mâncare sau murdărie adusă de pe încălțăminte. Per total pot spune ca a fost un ajutor de nădejde de care are nevoie oricine în locuință sa și a reușit să o cucerească și pe soția mea care nu mai vrea să se despartă de el.

Fisiere incarcate

Nici un fisier incarcat...

BS

Beniamin Dorin Suvac

Încă de când am primit pentru testare aspiratorul Xiaomi Mi Robot am fost foarte curios să aflu dacă ține o încărcare pentru curățarea întregii locuințe. Apartamentul nostru are aproximativ 50 metri pătrați și cu o încărcare a aspirat toată casa pe modul turbo și i-a mai și rămas baterie pentru încă o sesiune. După aspirare, am încercat și modul mop simplu, pe nivelul de spălare cel mai ridicat și am rămas plăcut surprins de cât de bine s-a descurcat. Cea mai bună parte este că indiferent dacă are sau nu baterie, asta nu e neapărat problema ta, deoarece se întoarce mereu după terminarea programul înapoi la docul de încărcare și își ia singur porția de energie. Chiar la muncă fiind, am întrat pe harta apartamentului din aplicație și am delimitat spatiile unde nu am dorit sa meargă neapărat cât și spatiile unde am dorit sa insiste cu aspirarea. Un alt lucru pe care l-am observat este că a reușit sa își croiască drum printre toate obstacolele din casa, a intrat chiar și sub pat fără probleme și a căutat diverse moduri de accesare a spatiilor unde intri greu cu un aspirator clasic. Exact după prima data cand a aspirat făcut și harta apartamentului în aplicație, acest lucru ajutând la eficientizarea sesiunilor viitoare de aspirare. În legătură cu partea tehnică, aspiratorul este foarte ușor de setat, iar aplicația acestuia este foarte intuitivă. L-am conectat cu asistentul Google și cu comanda "Hey Google, Clean the house", s-a apucat de treabă imediat.

Fisiere incarcate

Nici un fisier incarcat...

302 Found

Found

The document has moved here.

302 Found

Found

The document has moved here.

302 Found

Found

The document has moved here.