Capitala de 100

thumbs

Palatul Sutu, polul balurilor bucurestene din secolul XIX. Onoarea speciala pe care Carol I i-o facea boierului Grigore

Aflat in inima Bucurestiului, la kilometrul zero al Capitalei, Palatul Sutu poarta cu mandrie o istorie de aproape 200 de ani. Polul balurilor din a doua parte a secolului XIX, la care participau inclusiv regele Carol I si regina Elisabeta, sediul cartierului general german in timpul Primului Razboi Mondial, sediu al Primariei Capitalei sau al Bancii Chrissoveloni, in Palatul Sutu se afla in prezent Muzeul Municipiului Bucuresti. Despre istoria si insemnatatea acestui palat am vorbit cu Horia Iova, muzeograf in cadrul Muzeului Municipiului Bucuresti.

„Palatul Sutu, care este astazi sediul Muzeului Municipiului Bucuresti, era, in zilele lui de inceput, sediul mondenitatilor bucurestene. El isi are inceputul in anii 1830, atunci cand a fost construit din porunca boierului Costache Sutu, un boier foarte puternic venit dintr-o familie de origine greaca care a ocupat diverse functii importante in spatiul romanesc. O fire ambitioasa, puternica, determinata si un caracter uneltitor aspira chiar, se pare, la tronul Tarii Romanesti”, afirma Horia Iova, muzeograf in cadrul Muzeului Municipiului Bucuresti.

Reprezentantii familiei Sutu au ocupat numeroase functii importante in Moldova si in Tara Romaneasca, dand chiar domnitori, precum Alexandru Sutu si Mihai Sutu, care au condus de cateva ori cele doua tari romanesti la finalul secolului XVIII si in prima parte a secolului XIX. Postelnicul Costache Grigore Sutu, care a construit palatul intre 1833 si 1834, era nepot de frate cu domnitorul Mihai Sutu.

Avangardismul Palatului Sutu nu a fost pe placul boierului

Palatul Sutu a reprezentat, in secolul XIX, o imbinare intre spatiile vestic si oriental. Obiceiurile locatarilor erau insa influentate de paradigma otomana, de comportamente de tip oriental, desi ei aspirau spre vest. Arhitectura Palatului Sutu este de factura occidentala, in stil neogotic, fiind intre primele cladiri de acest fel din spatiul romanesc. In Bucurestiul cu locuinte de maximum un etaj, Palatul Sutu a fost vazut la vremea respectiva o cladire avangardista, lucru surprins si de catre fotografii vremii.

„Arhitectii vienezi Conrad Schwink si Johann Veit au conceput acest palat si vedem ca este simetric ceea ce, noteaza un important istoric, foarte special pentru spatiul romanesc. La vremea respectiva, cladirile din spatiul romanesc aveau o fatada si o parte din spate, lucru care nu se intampla aici, avem o simetrie fata-spate, stanga- dreapta, aripile palatului sunt perfect simetrice, o arhitectura care presupunea un anumit grad de modernitate si reprezenta, sa spunem, o afirmare a aspiratiilor spre modernitatea europeana a acestei familii, un pas spre europenizare”, precizeaza Horia Iova.

Boierul Costache Grigore Sutu nu a fost incantat, insa, de avangardismul noii sale proprietati, astfel ca el a depus o plangere impotriva arhitectilor, printre motive fiind arcadele din partea de jos, dar si calitatea sobelor. Generatia urmatoare de locatari ai palatului, Grigore Sutu, fiul postelnicului Costache, impreuna cu sotia sa Irina, a adus grandoare palatului, in anii ’60 ai secolului XIX, din punct de vedere al amenajarii interioare.

„Vorbim aici despre scara care ofera o scenografie de arhitectura, gandita de Karl Storck, sculptor important, primul profesor de sculptura la Scoala de Arte din Romania. De altfel, el a sculptat si chipul Irinei Sutu care ne intampina la intrarea in palat. Vorbim, deci, de o scenografie de arhitectura in care un rol central il joaca oglinda de aproximativ 10mp, care extinde spatiul si ofera o intrare cu totul fastuoasa”, apreciaza reprezentatntul Muzeului Municipiului Bucuresti.

Si in secolul XIX erau populari piticii de gradina

Tinerii soti Sutu au adaugat o marchiza la intrarea in Palat si au amenajat si gradina, aducand plante si pasari exotice pentru vremea respectiva, precum pauni, pelicani, dar si o serie de decoratiuni familiare romanilor de astazi, precum picticii si ciupercile colorate de gradina, facute din materiale mai pretioase decat cele de astazi, pentru a incanta privitorii.

Lucrarile de largire a strazilor din prima parte a secolului XX au facut ca gradina Palatului Sutu, care trecea, in fata, peste actualul Bulevard Ion C. Bratianu si se intindea, in spate, spre actuala Strada a Academiei, sa fie micsorata. In timpul acelor lucrari s-au pierdut decoratiunile originale ale portilor. In prezent, deasupra fiecarei porti se afla soarele cu doi lei, dar in vremea familiei Sutu, acesti lei erau mai mari si poleiti cu aur .

Revenind la lucrarile de reamenajare facute la Sutu, in anii ’60 ai secolului XIX, de precizat este ca in balconul palatului a fost amplasat un soare care „ardea cu flacari pe margine”, iar o buna parte a locuitorilor Bucurestiului treceau prin zona special pentru a vedea frumusetea spectacolul inedit.

„Soarele, sustinut de doi lei, este un blazon al familiei Racovita, pe care Sutulestii l-au preluat. Asta pentru ca Costache Sutu venise in zona prin casatorie cu Ruxandra Racovita. Boierii Racovitesti erau boierii zonei, iar boierii Sutulesti erau veniti prin aceasta casatorie a lui Costache cu Ruxandra”, precizeaza Horia Iova.

O replica cu Soarele, sustinut de doi lei, se gaseste pe actualele porti ale Palatului Sutu

Familia Sutu avea un domeniu si la Braila, in Sutesti, unde sotii Irina si Grigore se retrageau pe timpul verii.

Stema de pe Palatul Sutu, data jos din ordinul lui Alexandru Ioan Cuza

Grigore Sutu se pare ca era la fel de mandru si ambitios precum tatal sau, postelnicul Costache Grigore Sutu. O dovada este poate si faptul ca si-a luat o sotie foarte bogata, Irina Sutu, nascuta Hagi-Mosco, care provenea dintr-o familie de bancheri.

Ambitiile tanarului Grigore s-au lovit, insa, de normele impuse de autoritatile vremii care nu au acceptat stema pe care Sutulestii o aveau pe fatada palatului. „Blazonul lor cuprinde bourul Moldovei si vulturul Tarii Romanesti, asemeni blazoanelor tuturor familiilor care au avut influenta, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, si au dat domni din cele doua principate. Dupa Unirea din 1959, vorbim despre stema Romaniei care semana foarte mult, avand vulturul Valahiei si bourul Moldovei. Acest lucru l-a deranjat pe Cuza atat de tare incat a comandat daramarea de pe palat a blazonului, lucru care s-a si intamplat, a fost daramat de pe palat cu dalta si ciocanul”, afirma Horia Iova.

Acest lucru nu a umbrit insa grandoarea Palatului Sutu, astfel ca dupa terminarea lucrarilor de reamenajare incepe cea mai frumoasa perioada din istoria lui, devenind centrul cel mai important al balurilor bucurestene.

La Palatul Sutu invitatii erau primiti doar daca coborau din trasura

Sezonul balurilor bucurestene se desfasura iarna, intre sarbatorile de iarna si pana la venirea Pastelui. Toti invitatii Sutulestilor veneau numai cu trasurile, altfel nu erau primiti. In splendidul palat, Irina si Costache Sutu organizau in special baluri mascate, in care doamnele de vaza se imbracau in principal in costumatii de printese sau regine, dupa modelul Mariei Antoaneta, Madame du Barry, Madame de Pompadour, completate de costume de tipul „pastorita”, spaniola, taranca elvetiana si chiar costume populare romanesti.

„In sezonul balurilor, croitoresele, modistele erau foarte ocupate cu satisfacerea acestor fantezii ale doamnelor. Ne gandim la o intreaga lume, industrie in jurul acestor baluri, o intreaga lume a mestesugurilor, a creatiei care se orienta spre vest”, precizeaza muzeograful din cadrul Muzeului Municipiului Bucuresti.

In privinta tinutei de bal, domnii erau mai conservatori, preferau costumele simple, iar la balurile mascate purtau uniforme de ofiteri, inspirate din istoria franceza, sau costume de muschetari.

La Palatul Sutu se dansa vals, cadril, cotillion, iar doamnele isi rezervau partenerii de dans cu o zi inainte, in carnetelul de bal.

„Avem niste dansuri foarte standardizate, ceea ce insemna ca trebuia sa stii pasii. Daca stiai pasii, insemna ca ai fost umblat in lume, ca esti civilizat, cunosti bunele maniere”, afirma Horia Iova.

Holul de la parterul Palatului Sutu / Credit foto: Cristian Oeffner Oprea, Muzeul Municipiului Bucuresti

Sotii Sutu si-au impaiat catelusa

Barbatii care se incurcau la dans erau aspru criticati de catre domnii mai experimentati. Din aceasta cauza, atat doamnele, cat si domnii care veneau la Palatul Sutu luau lectii cu profesori veniti din vest.

„In sezonul balurilor, la intrare ne-ar fi asteptat un paznic albanez, imbracat dupa moda arnauteasca si, bineinteles, inarmat cu iatagan si doua pistoale. El facea parte din suita lui Grigore Sutu, alaturi de un servitor arab. Cu acest alai se plimba pe Calea Victoriei, Podul Mogosoaiei, alaturi de sotia sa Irina si de catelusa, un pudel alb, Luti, despre care aflam ca avea o tunsoare asemanatoare ’gardurilor vii’, o tunsoare foarte haioasa”, specifica Horia Iova.

Atunci cand a murit Luti, se pare ca familia Sutu a decis sa o impaieze, amplasand-o apoi la capatul scarilor impunatoare din palat. „Vorbim despre o familie care imbina eleganta cu un oarecare tip de excentricitate. Ei, ca imagine, erau destul de amuzanti, pentru ca el era, conform trasaturilor intregii familii Sutu, si ma refer aici la barbati, era scund, un pic indesat si foarte artagos. Pe cand ea era inalta, destul de placuta ca prezenta, dar oricum il domina. Motiv pentru care, societatea i-a poreclit, mai cu drag, mai cu malitiozitate, ’Turcul si camila’ ”, detaliaza muzeograful.

Fastul petrecerilor de la Palatul Sutu a fost remarcat si de cronicarii vremurilor care notau ca erau cele mai interesante din Capitala, deschise personalitatilor politice, „fara diferente de culoare politica”. „Sigur ca, in aceasta deschidere, se simtea si o oarecare tensiune. Tensiunea atractiei, pe de-o parte, de multe ori erotica, intre domni si doamne, intre tineri, sau, de cealalta parte, tensiunile generate de antipatii, animozitati, dusmanii, concurenta in afaceri, politica s.a.m.d”, afirma sursa citata mai sus.

Onoarea pe care Carol I i-o facea lui Grigore Sutu

La vremea respectiva, Palatul Sutu era iluminat cu lumanari care, in timpul balurilor, faceau adevarate jocuri in oglinda cea mare din holul palatului. Saloanele de la etajul palatului, din ambele parti ale scarilor, in prezent sali expozitionale, gazduiau in a doua jumatate a secolului XIX celebrele baluri. Saloanele din capete holului de la etaj, sub balcoanele muzicantilor, erau destinate locuirii.

„La baluri participa inclusiv familia domnitoare, Carol I, care se pare ca ii facea onoarea lui Grigore de a-i intinde doua degete. In general, protocolul foarte rigid, distant, scortos, am putea spune, impus de Carol I presupunea sa intinda interlocutorului un singur deget, sa nu se atinga foarte mult. Se pare ca lui Grigore ii facea o onoare extraordinara sa ii intinda doua sau chiar trei degete, era ceva cu totul deosebit. Pentru aceasta onoare, Grigore il intampina la intrare si se pare ca i-ar fi luminat calea pe scari cu lumanarea pana sus, mergand cu spatele”, precizeaza Horia Iova.

Vizitele membrilor supremi ai Casei Regale la Palatul Sutu aveau loc, in principal, la balul din 30 ianuarie, fiind cel mai important bal al palatului, de ziua lui Grigore Sutu, cu prilejul sarbatoririi sfintilor Vasile, Grigore si Ioan.

In 1891, Irina Sutu moare de o boala digestiva, iar la doi ani se stinge din viata si Grigore. Neavand copii, palatul a revenit unui nepot de sora al lui Grigore. De aici incepe o perioada tulbure in istoria Palatului Sutu. Odata cu moartea celor care il iubeau si ii dadeau viata, palatul intra intr-un con de umbra, petrecerile si balurile se opresc, iar situatia devine cu adevarat dramatica in 1916, cand Bucurestiul este ocupat in Primul Razboi Mondial. „In Palatul Sutu a avut resedinta guvernatorul german al teritoriului ocupat, generalul Tulff von Tschepe und Weidenbach. Asa ca spatiile palatului, care gazduiau odata petrecareti si ii primeau cu caldura, gazduiau acum armatele invadatoare. Se spune ca de Revelionul anului 1917 spre 1918 a avut loc o receptie, cu ocazia careia se pare ca s-a discutat despre o posibila incheiere a pacii, ceea ce avea sa fie pacea de la Bucuresti – Buftea, semnata de, pe atunci, primul ministru Alexandru Marghiloman. Alexandru Marghiloman care se pare ca altadata ar fi fost sufletul petrecerilor la balurile bucurestene, probabil si la Palatul Sutu”, afirma muzeograful din cadrul Muzeului Municipiului Bucuresti.

Comunistii au vrut sa darame Palatul Sutu

Dupa Primul Razboi Mondial, palatul este instrainat de catre ultimele rude ale Sutulestilor si ajunge sa fie disputat intre Primaria Capitalei, Banca Chrissovelony si CEC, acestea avand si sediul, pe rand, in Palatul Sutu, insa niciuna nu voia sa restaureze si renoveze cladirea care avea nevoie de reparatii urgente. „Palatul functioneaza ca sediu al primariei in anii ’30 si avem in perioada aceasta primarul Dem I. Dobrescu, poreclit de comunitate primarul ’’tarnacop’’ pentru lucrarile de modernizare aduse Bucurestiului, de extindere a bulevardelor. A fost o schimbare rapida, benefica pe de alta parte, dar care a starnit si o oarecare dezaprobare din partea comunitatii”, apreciaza Horia Iova.

In baza problemelor legate de intretinerea Palatului Sutu, dupa al Doilea Razboi Mondial, autoritatile comuniste au pus chiar problema demolarii lui. Palatul Sutu a scapat, insa, de buldozerele comuniste si in 1948 este declarat monument istoric. Nu i se acorda insa o destinatie culturala, astfel ca devine sediul Institutului de Constructii in prima parte a anilor ’50. In 1956 este dat spre folosinta Muzeului orasului Bucuresti si incep lucrarile de reparatie si restaurare care dureaza trei ani.

„In 1959 se inaugureaza muzeul in aceasta cladire, pentru a marca centenarul Unirii de la 1859, vorbim despre un alt centenar al unei uniri, cea infaptuita de Alexandru Ioan Cuza. In perioada urmatoare, cladirea gazduieste Muzeul Municipiului Bucuresti, sub diversele sale forme, Muzeul de Istorie al Orasului, Muzeul de Istorie si Arta al Bucurestiului, capatand catre anii ’90 denumirea pe care o are astazi, Muzeul Municipiului Bucuresti. Sigur ca viata lui continua pe o panta ascendenta, cu evenimente culturale, concerte, expozitii, teatru, redandu-se cumva interesul bucurestenilor pentru aceasta cladire emblematica. O cladire care a adapostit personalitati de secol XIX, a gazduit multe povesti, unele de dragoste, altele politice, o cladire care a suferit alaturi de cetatenii sai in vremea ocupatiei si care ne ofera astazi un spatiu de gandire, de reflectie, de intoarcere in istorie si poate ca de intoarcere catre noi insine”, conchide muzeograful din cadrul Muzeului Municipiului Bucuresti.

Articole asemanatoare