Stiri

thumbs

Centenarul Romaniei: Parada de costume populare si degustare de preparate romanesti, la Izmir

Mai multe evenimente dedicate celebrarii Centenarului Romaniei, printre care se numara o parada de costume populare si degustari de preparate traditionale, sunt organizate, sambata, la Izmir, in Turcia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Evenimentele sunt organizate de Consulatul General al Romaniei la Izmir, iar printre participanti se numara deputatul Adriana-Doina Pana, fost ministru al Apelor si Padurilor.

Astfel, in colaborare cu Primaria localitatii Karsıyaka, din zona metropolitana Izmir, va fi inaugurat Parcul Pacii si Prieteniei Turcia- Romania, prilej cu care vor fi plantati 100 de maslini nemuritori, simbol al pacii eterne. La intrarea in parc vor fi montate o poarta maramureseana traditionala si o fantana din lemn.

Va fi organizata si o seara romaneasca, in cadrul careia vor avea loc diverse prezentari despre Romania, precum si o parada de costume populare traditionale si tinute moderne inspirate din portul romanesc, realizate de artistul popular Virginia Linul, cu participarea acesteia. Invitatii vor putea degusta preparate specific romanesti.

La evenimente vor participa reprezentanti ai autoritatilor locale, ai corpului consular, ai mediului de afaceri.

Articole asemanatoare