100 de locuri de vizitat

thumbs

Babele din Busteni

Obiectivul turistic ce poarta denumirea de "Babele" este situat in imediata apropiere a varfului Baba Mare, din Muntii Bucegi, la o altitudine de 2292 de metri.

Formatiunile stancoase au aparut prin erodarea cauzata de vant asupra diferitelor strate geologice din care sunt alcatuite rocile. In termeni geografici, aceste pietre cu forme ciudate, care sunt rezultatul coraziunii, poarta numele de "ciuperci". Oamenii de stiinta si geologii sustin ca apa, vantul, dar si inghetul si dezghetul au creat aceste forme de relief care seamana cu niste babe cocosate. Un alt factor care a dus la erodarea sub aceasta forma a rocilor il reprezinta si compozitia acestora, ele fiind alcatuite din calcar si gresie, ambele fiind roase cu usurinta de intemperii. Pe langa aceste fenomene naturale, este invocata de asemenea si implicarea omului in finisarea rocilor, acestia din urma contribuind la forma finala a "Babelor".

Conform traditiei si legendelor, "Babele" au fost denumite si "Altarele ciclopice din Caraiman", aceastea fiind consacrate in vechime atat Cerului si Pamantului, cat si celor doi Luminatori Mari, Soarele si Luna. De asemenea, ele eu fost asociate si zeului razboiului si agriculturii, Marte. Legat de modul in care au luat nastere aceste forme de relief s-au nascut mai multe legede, unele vorbind despre transformarea Babei Dochia in stana de piatra, altele despre faptul ca pietrele emana energii pozitive, care de-a lungul timpului au avut rolul de a apara Romania de cotropitori.

O legenda pagana afirma ca aceste pietre au avut rolul de sanctuare dacice, in jurul lor avand loc diverse ritualuri. Denumirea de "Babele" vine de la unele divinitati montane din perioada romana, denumite "Deae veteres - zeita antica".

"Babele" reprezinta un obiectiv turistic foarte important, ele aflandu-se in imediata apropiere a Cabanei Babele, dar si a Sfinxului, ambele pe Platoul Bucegi. Ele reprezinta si un punct initial de plecare spre numeroase trasee montane.

Accesul se poate face cu telecabina din Busteni sau pe jos prin Valea Jepilor. Traseul este de aproximativ cinci ore, fiind recomandat doar vara. O ruta alternativa este pe creasta Bucegilor de la cabana Piatra Arsa.

Articole asemanatoare