100 de locuri de vizitat

thumbs

Culoarul Rucar - Bran

Pe atunci, la Vama Branului de dinaintea Cetatii Brasovului soseau necontenit negustorii romani in carutele lor cu varf incarcate, care au strabatut drumul opintit printre sirurile de munti, venind dinspre Campulung Muscel si trecand prin Rucar si toate celelalte sate ferecate in vai adanci. Erau vremurile medievale, deseori tulburate de rivalitatile conducatorilor de tarisoare si regate din partea rasariteana a Europei. Chiar trecute demult in istorie, timpurile acestea ale cavalerilor, mestesugarilor si boierilor au lasat urme de nesters prin aceasta trecatoare naturala, Culoarul Rucar - Bran, cu care au fost dintotdeauna legate cele doua taramuri ale noastre: Transilvania si Tara Romaneasca.

Mult inainte ca sasii din jurul Brasovului sa se bucure de comertul cu romanii bogati din Campulung Muscel, prin pasul dintre Muntii Piatra Craiului si Iezer, pe o parte, si Leaota si Bucegi, pe partea opusa, stramosii nostri duceau turme si cirezi spre plaiurile manoase de sub creste. In calatoria scurta, care va incepe de sub castelul Bran si va merge spre sud, spre targul nou din Campulung Muscel, tot ce va iesi in cale va aminti de nesfarsita fermecare pe care o poate savarsi asupra noastra natura romaneasca.

Din Vama castelului, drumul se intinde spre marginile Branului, lasand de-o parte si de alta case aratoase, multe primitoare de turisti dornici de aerul strecurat prin stancile si padurile muntelui. Dinspre stanga, Bucegii dau acestei localitati istorice poteci pentru drumetii lungi, sfarsite in pajistile pitoresti de sub Varful Omu. Dinspre dreapta, albeata Pietrei Craiului scoate sub cer inaltimi colturoase, mai potrivite piciorului sprinten si incercat al alpinistului fara frica de abisuri.

Urcand dincolo de Moeciu, serpentinele grele te lasa, la un moment dat, intr-un punct de belvedere, langa tufisuri miscate de vant. Cu o maretie tacuta, intregul masiv al Pietrei Craiului se ridica mai sus de dealuri si vai, ca un corp lung de balaur.

Trece putin timp si intri in Fundata, ultima localitate din judetul Brasov. De aici incolo, Argesul preia fraiele administrative ale zonei. Iar comuna aceasta e fundata, adica intemeiata, tocmai acolo unde drumul ajunge la 1300 metri altitudine, leganandu-se printre cateva coaste inalte, vara pline de flori, iarna rotunjite sub zapezi.

Coborand mai abrupt, drumul se propteste in curbe scurte, obligand orice masina sa incetineasca; inainte sa ajunga in vale, la Podu Dambovitei, se impodobeste cu niste statui mari, albe, tintuite pe laturile ei.

Intr-o depresiune larga, captusita cu paduri, se iveste satul Podu Dambovitei. E o rascruce. Valea de aici, cu palcuri de copaci si gradini mari, primeste apele raului Dambovita, venind din salbaticia culmilor dintre Muntii Iezer si Muntii Piatra Craiului. Mergand pe cursul apei in amonte, multi kilometri dincolo de satul Satic, se ajunge la marele baraj de pe Lacul Pecineagu, peste ale carui ape adie vantul coborat din Muntii Fagaras.

Din partea dreapta a vaii Dambovitei, dupa ce taie pereti frumosi de calcar, Dambovicioara iese zglobie, unindu-se cu raul mai mare in satul de la soseaua Bran-Rucar. In spatele canionului ei ingust si spectaculos, cu pesteri si bulboane, se deschid portile Parcului National Piatra Craiului.

Lasand jos Podu Dambovitei, drumul se ridica iar peste o culme ierboasa, trecand de indicatorul de localitate: comuna Rucar. De sus, numai bine se observa cum casele acestui sat cu vechime au cuprins toate vaile paraielor care s-au varsat dintotdeauna in Dambovita.

Cand ai ajuns in Campulung Muscel, aerul de munte se schimba cu cel de oras, iar linistea inaltimilor cu animatia strazilor inguste. In targul modern de la iesirea din Culoarul Rucar-Bran, cateva cladiri si vile cu arhitectura traditionala dau timpul inapoi la urbea mestesugarilor si negutatorilor secolelor XVII-XVIII.

Pornind de aici spre Bran, cei ce faceau odata comertul infloritor intre tarile romanesti nu se grabeau sa treaca muntii fara popasuri. Aveau marfuri multe cu ei, dar si ragazul pentru odihna la hotar de paduri seculare. Coborati din serpentinele Culoarului Rucar-Bran, ne-nchipuim deja intorsi pe drumul batut in putine ceasuri, ca sa ne oprim indelung in satele din vai ori sa-ntarziem la orele de seara in jurul focului din stana. Articol preluat din descopera.ro

Articole asemanatoare