100 de locuri de vizitat

thumbs

Cetatea Calnicului

Mai mult de jumatate de mileniu s-a scurs de cand comunitatea saseasca din Calnic a cumparat de la nobilul Johann Gereb de Vingrad fortificatia aflata in vatra localitatii. Aceasta veche resedinta nobiliara a fost extinsa si intarita, pentru a putea rezista atacurilor ori asediilor destul de frecvente in vremurile de atunci. La sfarsitul secolului al XIX-lea, cetatea taranesca se ruinase sub privirile obstei, care a renuntat la paznicii ei si la camarile candva bine aprovizionate. A salvat-o restaurarea din anii ’60, in urma careia fortificatia si-a redobandit tinuta istorica, demna de a reflecta o mostenire cu valoare universala.

Calnicul se intinde intre dealuri joase, la cativa kilometri departare de E81, mai exact de portiunea de sosea dintre Sebes si Sibiu. Fara cetatea sa taraneasca, ar fi ramas doar o comuna oarecare din sudul Transilvaniei, cu trecut sasesc si pitoreasca in felul ei simplu de existenta. Dar n-a fost sa fie asa. Mai intai, in a doua jumatate a secolului XIII un nobil sas din familia Kelling si-a construit o resedinta in localitatea ce avea deja un nume cu radacini slave – kalinik inseamna din lut, lutos. Donjonul din piatra, care a functionat ca locuinta a familiei, a fost inconjurat de un zid fortificat, avand spre nord si sud cate un turn. Cu timpul, Kellingii au cumparat tot mai multe proprietati in zona si abia in 1430 ultimul lor descendent vinde domeniul nobiliar din Calnic comunitatii sasesti.

Fortata de vitregiile Evului Mediu, obstea taraneasca transforma resedinta intr-o mica cetate, inconjurand-o cu o noua centura exterioara de fortificatii, intarind turnul portii si inaltand vechiul zid cu aproape trei metri. Functia donjonului, si el inaltat, e acum cea de aparare. Mesterii sasi au creat in spatele primului zid interior camari speciale, folosite ca depozite de bunuri pe timp de pace si ca refugii in timpul atacurilor. In mijlocul cetatii a fost ridicata si o capela, care sa slujeasca traditiei religioase sasesti.

In secolul XVIII, locuitorii Calnicului nu mai au nevoie sa se adaposteasca indaratul zidurilor de cetate, sub amenintari dusmanoase, asa ca vor folosi fortificatia din vatra satului ca spatiu social si religios.

Lucrarile de restaurare din anii 1961-1964 au reafirmat importanta istorica si culturala a cetatii taranesti din Calnic, element original al trecutului comunitatii germane din Transilvania. Spre deosebire de celelalte sase biserici fortificate incluse in patrimoniul UNESCO, fortificatia din Calnic nu s-a ridicat in jurul unei biserici, ci biserica (de tip sala) a fost integrata unei constructii cu rol de aparare a comunitatii.

Fara sa domine imprejurimile de pe vreun deal inalt, Cetatea Calnic se gaseste in inima localitatii, chiar langa drumul principal. Santul de aparare ce o inconjura odata a fost astupat, lasand vizitatorii sa se apropie repede de zidul exterior al domeniului, inalt de trei metri, cu metereze inguste si prevazut pe partea sa dinspre sud-vest cu un bastion. Adaugand aproape patru metri in inaltime fata de prima ingraditura, inelul de fortificatii interior da cetatii un aspect dramatic, potrivit cu epoca medievala pe care o reprezinta.

Fosta locuinta nobiliara si mai apoi turn de aparare, donjonul cetatii se impune prin masivitate: 20 metri inaltimea corpului din piatra, 7 metri inaltimea acoperisului si 1 metru grosimea peretilor. La parter, vechea pivnita are intrarea astazi direct dinspre curte, insa in trecut, in acest spatiu boltit accesul se facea doar din interiorul donjonului, la etajul caruia se urca pe o scara exterioara (folosita si azi). De indeletnicirile viticole ale localnicilor amintesc butoaiele mari din lemn de stejar, expuse in pivnita racoroasa alaturi de cateva obiecte specifice.

Edificiul religios al cetatii taranesti din Calnic cuprinde o singura sala lunga, luminata prin ferestre inguste si inalte. Din elementele decorative vechi se pastreza cateva fragmente de fresca pe unul dintre pereti si o tribuna din lemn, decorata cu motive florale delicate. Spatiul capelei este folosit ocazional pentru expozitii, concerte de muzica religioasa si colocvii cu tematici diverse.

Dupa iesirea din uzul militar, turnul de aparare din partea de sud-est a zidului de incinta interior a fost de folos localnicilor pentru uscarea preparatelor din carne, primind si numele de ”Turnul slaninii”. Intrucat podeaua dintre nivelurile constructiei nu mai exista, aerul circula in voie in interior, racorindu-l si ajutand la conservarea bunatatilor atarnate departe de privirile curioase ori poftele aprinse. Articol preluat din descopera.ro

Articole asemanatoare