100 de locuri de vizitat

thumbs

Cazinoul din Sinaia

Cazinoul din Sinaia, care este si astazi un punct important de atractie al orasului, a fost construit intr-un interval de 7 luni, intre anii 1912-1913. Constructia a fost ridicata la dorinta lui Carol I, Regele Romaniei. Planurile lucrarii au fost efectuate de Petre Antonescu, iar principalul finantator al Cazinoului este si proprietarul casinoului din Monte Carlo, baronul de Marcay.

Cladirea se inalta pe cinci niveluri, cuprinzand Sala de Teatru, locul de receptie al oaspetilor, Sala Oglinzilor, Sala Baccara si Sala printului Dionisie Ghika. In ultima incapere pot intra pana la 3000 de persoane.

Imediat dupa deschiderea sa oficiala, din 1913, cand in deschidere a sustinut un concert George Enescu, locul a devenit un punct de atractie principal al orasului, zona fiind impanzita ulterior de cladiri, restaurante, hoteluri sau magazine.

Initial, cazinoul dispunea de 13 mese de rulete, dar cu trecerea timpului, se strangeau zilnic aproximativ 600 de persoane, astfel ca numarul meselor de rulete a ajuns la 20.

Cea mai buna perioada din punct de vedere finanaciar a fost intre cele doua razboaie mondiale. cand din Capitala plecau zilnic trenuri la Sinaia, lumea fiind dornica de o experienta la celebrul Cazino. Cei mai putin bogati alegeau sa se intoarca la Bucuresti in aceasi zi, iar dupa plecarea acestora in Cazino ramaneau cei mai bogati, care aruncau in joc sume imense.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, Cazinoul Sinaia a trecut printr-o perioada de regres, timp in care a suferit si nenumarate restaurari, cladirea fiind folosita de stat pentru a gazdui Societatea de Cruce Rosie sau Casa de Cultura a Sindicatelor. In anul 1978, acesta a fost transferat Ministerului Culturii, apoi Ministerului Turismului. Din 1995, cazinoul a intrat in Administratia Protocolului de Stat.

In prezent, aici sunt gazduite frecvent diverse evenimente culturale, festivaluri de muzica sau chiar nunti. De asemenea, cladirea este folosita si ca spatiu de conferinte.

Articole asemanatoare