Stiri

thumbs

Ce a însemnat pentru Brie Larson rolul lui Captain Marvel

05.12.2018 By Cristina Grigore

Într-un interviu acordat Collider.com despre filmul Captain Marvel, interpreta personajului central, Brie Larson, a vorbit despre experienţa sa în rol – o schimbare majoră în producţiile Marvel, unde supereroinele au apărut exclusiv în roluri secundare, şi unul dintre lucrurile reamintite în mai toate discuţiile despre film. „Nu ştiu cu ce este diferit un astfel de film. Sinceră să fiu, nu vreau să fie privit aşa. Să se vorbească despre prima supereroină din UCM ş.a.m.d….E ca şi cum ai spune «Wow, femeile pot face şi ele ce fac bărbaţii? Ce concept nebunesc!». Cu cât vorbim mai mult despre lucrul acesta mi se pare că perpetuăm ideea că aşa ceva nu este posibil. Dacă nu a fost aşa până acum, a fost greşit. Acum facem doar ceea ce era natural să fie făcut”, a spus Larson. Actriţa a vorbit şi despre întâlnirea cu Kelly Sue DeConnick, cea care a adus-o în prim plan pe Carol Danvers în benzile desenate şi a servit drept consultant la filmări. „Filmul acesta nu s-ar fi făcut dacă nu ar fi fost ea şi îi sunt recunoscătoare pentru acest personaj. Acum mergem practic pe cărarea trasată ea”, a menţionat Larson. Captain Marvel ajunge în cinematografele noastre anul viitor, pe 8 martie. 

Articole asemanatoare