Stiri

thumbs

Ce personaj ar putea juca Keanu Reeves în Univesul Cinematografic Marvel?

23.06.2019 By Gloria Sauciuc

Internetul este plin de numeroase zvonuri în ultima vreme legate de Keanu Reeves și provocate de o declarație a șefului Marvel, Kevin Feige, care susținea că actorul a fost candidat pentru  roluri în Marvel Cinematic Universe. „L-am avut în vedere pentru aproape fiecare film”, declara Feige într-un interviu pentru ComicBook.com. „Nu știu când sau dacă se va alătura MCU, însă ne dorim foarte mult să găsim modul de a o face”. Perspectiva ca cel mai curtat actor al momentului să fie cooptat în cea mai de succes serie de filme este o veste bună pentru toți fanii. Mai rămâne de stabilit ce rol i s-ar potrivi cel mai bine actorului, creditat în John Wick 3 și Toy Story 4 și lucrând acum la un al treilea film Bill & Ted. Ce rol i s-ar potrivi? Fanii actorului și cei ai universului MCU au lansat o serie de ipoteze, pe care le redăm mai jos, via metro.co.uk, după numărul de voturi ale unui personaj sau altul. The Silver Surfer (Surferul argintiu) Probabil unul dintre cele mai celebre personaje din lumea Marvel, Surferul argintiu a apărut pe marele ecran o singură dată, în Fantastic Four: Rise of the Silver Surfer din 2007. Filmul a fost destul de puțin însemnat, așa că o revizuire a personajului merită luată în calcul. Surferul argintiu este un extraterestru care devine simbolul lui Galactus, un erou negativ de calibrul lui Thanos. Rolul ar fi crucial pentru MCU. Adam Warlock (Vrăjitorul Adam) Un alt personaj popular este Adam Warlock. Prezentat pe site-ul Marvel drept „construit genetic pentru a fi ființa perfectă”, acest erou intergalactic are potențialul de a fi unul dintre cei mai puternici din rândurile MCU, și mai mult decât potrivit pentru plasarea în universul cosmic pe care și-o dorește seria cu noul film. În plus, rolul de ființă cu puteri infinite îi vine bine lui Reeves, „alesul” din seria Matrix. Reed Richards/Mr. Fantastic Jucat de către Miles Teller în eșecul din 2015 Fantastic 4, personajul lui Mr. Fantastic ar avea un aer mai matur jucat de Reeves, în vârstă de 54 de ani, fiind un lider mai potrivit pentru o echipă care trebuie să își dovedească talentul într-un univers deja aglomerat. Namor the Sub-Mariner Un alt nume care circulă deja în media socială este Namor, un antierou mutant din primele zile ale benzilor desenate Marvel, unul care are super putere, capacitate de a zbura și de a naviga sub apă. Marvel și-ar putea dori propriu erou subacvatic odată cu succesul lui Aquaman de la DC, iar istoricul personajului de a fi deopotrivă de partea dar și împotriva celor buni înseamna că Reeves are șanse să fie o ”nuanță de gri” pe măsură ce MCU se reinventează. Logan/Wolverine Este un dur, este din Canada, și nu îmbătrânește.... Suntem siguri că Reeves nu este adevăratul Wolverine? Pe măsură ce X-Men apar în Marvel Cinematic Universe, distribuirea lui Reeves în rolul celui mai popular personaj din acest univers cu siguranță va mulțumi și pe cei care nu îl văd în acest rol decât pe Hugh Jackman. Vârsta lui îl poate face să nu fie o soluție pe termen lung, însă ar putea fi încă popular în rândul fanilor. John Wick OK, ar putea suna ironic, însă eroul lui Keanu Reeves mare iubitor de câini a reușit să își arate puterea supraomenească punând la punct pe numeroși eroi negativi de-a lungul a trei filme. De ce să nu intre John Wick și în universul Marvel? Ținând cont de numeroasele universuri temporale din MCU, Wick ar putea apărea și acolo (probabil pe cal, nu pe motocicletă). Ar putea face o echipă formidabilă cu Hawkeye (Jeremy Renner), doi eroi răzbunători.

Articole asemanatoare