Stiri

thumbs

De ce nu a fost inclus Robert Downey Jr. în campania pentru Oscar 2020

09.10.2019 By Cristina Grigore

Mulți dintre fanii Marvel și ai lui Robert Downey Jr. sunt nemulțumiți de faptul că numele actorului nu se află nicăieri în campania pentru Oscar 2020. Prestația sa din Avengers: Endgame a fost extrem de apreciată, fapt pentru care mulți au crezut că se va regăsi printre cei care vor ajunge să fie nominalizați la cele mai prestigioase premii de film din lume. Însă chiar actorul a oferit o explicație în acest sens, la  Howard Stern Radio Show. Gazda emisiunii a atins, printre altele, și acest subiect, moment în care starul a dezvăluit că el însuși a cerut să nu fie propus spre nominalizare pentru rolul lui Iron Man. Mai ales că știa cât de puțin credit acordă Academia personajelor inspirate din benzile desenate. „Mă bucur că ai ajuns și la acest subiect, pentru că s-a discutat lucrul acesta și chiar eu am spus «Hai să nu facem asta». Pentru că sunt un om care seamănă mai mult cu tine decât ai vrea tu să crezi”, a explicat Downey Jr.. Actorul a fost nominalizat până acum de două ori la Oscar – în 1992, pentru rolul central din Chaplin și în 2009, pentru rolul secundar din Tropic Thunder. Nu are nicio statuetă în palmares. Dacă Downey Jr. a preferat să nu fie inclus în campania pentru Oscar 2020, nu la fel stau lucrurile cu Avengers: Endgame, pe care Disney îl promovează, alături de alte titluri ale sale cu șanse la una din statuetele Academiei – Aladdin, Toy Story 4 și The Lion King.

Articole asemanatoare