Stiri

thumbs

Afișul oficial și tagline-ul filmului Armata celor morți, dezvăluite

07.04.2021 By Marina Florea

 La 17 ani după Dawn of the Dead, Zack Snyder se întoarce la genul zombie pentru un film exploziv de acțiune care combină genul zombie cu genul filmelor despre jafuri: Army of the Dead. Acum a fost dat publicității posterul oficial - psihedelic, deloc înfricoșător - și tagline-ul filmului, ce vădește umor negru, făcând totodată trimitere la combinația de genuri ale producției: „Pariază pe cei morți!”. În urma apariției zombilor în Las Vegas, un grup de mercenari își asumă riscul suprem, aventurându-se în zona aflată în carantină pentru a da cea mai mare lovitură încercată vreodată. Regizat de Zack Snyder, după o poveste scrisă tot de el, împreună cu Shay Hatten și Joby Harold, filmul se va lansa pe Netflix în data de 21 mai. Distribuția e alcătuită din Dave Bautista, Ella Purnell, Omari Hardwick, Ana De La Reguera, Theo Rossi, Matthias Schweighöfer, Nora Arnezeder, Hiroyuki Sanada, Garret Dillahunt, Tig Notaro, Raúl Castillo, Huma S. Qureshi, Samantha Win, Richard Cetrone, Michael Cassidy. Army of the Dead a avut o fază de stagnare la Warner Bros. timp de peste 10 ani înainte ca Netflix să intervină, achiziționând drepturile și ducând filmul în faza de producție.

Articole asemanatoare