Stiri

thumbs

Daniel Craig urează emoționat la revedere rolului său de Bond și colegilor de platou

19.09.2021 By Marina Florea

Nu se plânge în baseball. Nici în spionaj. Dar, când vine vorba de actorie, un Daniel Craig emoționat a fost suprins în timp ce ținea un scurt discurs de adio colegilor de platou de la ultimul său film Bond, No Time to Die. „Numeroși colegi de aici au lucrat cu mine la toate cele cinci filme și știu că se zic multe lucruri despre ceea ce cred despre filmele astea sau despre toate filmele Bond, într-un fel sau altul”, relata Craig, purtând un smoking a la Bond în timp ce vorbea echipei de filmare. „Însă am îndrăgit fiecare secundă din aceste filme, mai ales din acesta, pentru că mă trezeam dimineața și aveam ocazia să lucrez cu voi. Ceea ce pentru mine a fost o onoare, una dintre cele mai mari din viața mea!” Videoclipul a fost filmat cu ocazia terminării filmărilor în 2019, însă a fost dat publicității și a devenit viral abia acum, scrie deadline.com. Craig a apărut în cinci filme Bond, ceva mai puțin decât Sean Connery și Roger Moore, care au jucat fiecare rolul de șapte ori. Premiera mult întârziată de pandemie a lui No Time to Die va fi pe ecranenele noastre, în cele din urmă, pe 1 octombrie.   Daniel Craig's emotional speech after wrapping #NoTimeToDie — 15 years of Bond ???? (via @itsfilmthusiast, @007)pic.twitter.com/TmIQ4VpNOp— Fandom (@getFANDOM) September 17, 2021    

Articole asemanatoare