Stiri

Angelina Jolie a vizitat Liovul. Vizita a fost întreruptă de alarma antiaeriană

Angelina Jolie a vizitat Liovul. Vizita a fost întreruptă de alarma antiaeriană

02.05.2022 By Marina Florea

Actrița Angelina Jolie a vizitat, sâmbătă, orașul Liov din Ucraina, mergând în gara orașului pentru a se întâlni cu oamenii izgoniți de acasă de războiul cu Rusia. O alarmă aeriană a făcut-o pe actriță să plece în grabă. Angelina Jolie, de 46 de ani, este un emisar special al Agenției Naționale pentru refugiați a Națiunilor Unite, ce susține că peste 12,7 milioane de oameni și-au părăsit casele în ultimele două luni, cifră ce reprezintă circa 30% din populația Ucrainei de dinainte de război. În timpul vizitei, Jolie s-a întâlnit cu voluntarii care lucrează cu refugiați, care i-au relatat că fiecare dintre psihiatrii care se ocupă de aceștia au vorbit cu până la 15 persoane pe zi. Mulți dintre cei aflați în gară sunt copii cu vârste între doi și 10 ani, așa cum relatează voluntarii. „Mă aștept să fie în stare de șoc... Știu cum aceste traume îi afectează pe copii, știu cât contează ca cineva să le arate câ sunt importanți pentru noi, că vocile lor contează, știu cât de important este pentru ei”, a spus actrița. La un moment dat, în timpul vizitei în gara din Liov, a gâdilat o fetiță îmbrăcată în roșu, care a râs cu plăcere, scrie Reuters. Actrița a făcut poze cu voluntarii și cu unii dintre copii. Mai târziu, sirenele antiaeriene au început să sune, iar Jolie și echipa ei au părăsit gara în grabă, urcându-se în mașina care îi aștepta. Luna trecută, ca emisar special, Jolie a vizitat Yemen-ul, unde se află milioane de refugiați de război.

Articole asemanatoare