Stiri

Cineplexx Day: record de spectatori la cinema într-o zi

Cineplexx Day: record de spectatori la cinema într-o zi

06.10.2022 By Cinemagia

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Cineplexx Day, ziua în care cinematografele Cineplexx sărbătoresc experiența de cinema alături de iubitorii de filme, a avut loc miercuri, 5 octombrie și s-a remarcat anul acesta nu doar prin cel mai mic preț la bilete, ci și printr-o prezență copleșitoare și numeroase spectacole sold-out în special la filmele românești. Campania a urmărit să readucă oamenii în cinema în aceste vremuri de instabilitate financiară și atestă încrederea lanţului în direcția strategică de a susține conținutul local adresat publicului. Mii de spectatori au umplut sălile de cinema de la Cineplexx, atât în București, cât și în provincie, bucurându-se de inegalabila experiență de vizionare pe marele ecran într-o zi atât de specială precum Ziua Educației. Pentru prima dată după pandemie, sălile au părut neîncăpătoare pentru publicul numeros care a făcut ca cinematografele să încheie ziua cu spectacole sold-out la aproape toate filmele din program. În mod surprinzător și neașteptat, filmele românești au fost primele sold-out.  “Pentru noi, Cineplexx Day este ziua în care sărbătorim pasiunea comună pentru filme alături de copiii noștri, prietenii noștri, cunoștințele și toți cei care ne vizitează. A fost un efort extraordinar din partea noastră, a distributitorilor și a producătorilor locali pentru a realiza această campanie și a o face accesibilă tuturor. Suntem absolut impresionați de rezultatele uimitoare și de imensul apetit al românilor de a viziona filme pe marile ecrane. Le suntem recunoscători oaspeților noștri și le mulțumim pentru reacția imediată care încununează toată munca noastră. Aceasta este ziua în care putem spune cu toată încrederea că oamenii s-au întors la cinema și sunt mai dornici ca niciodată să iasă la un film bun. Cineplexx va continua să susțină producțiile locale, dar și activitatea de a ieși la cinema prin promoții de preț sau campanii atractive.”, relatează Harry Antonopoulos, Directing Manager, Cineplexx România și Grecia. Cele mai urmărite filme de miercuri au fost recent lansatele comedii românești: Teambuilding, Mirciulică și Nunți, botezuri, înmormântări. Aceasta este dovada clară a apetitul românilor pentru povești veritabile, pentru glume autentic românești și o deschidere fără precedent față de producțiile locale care sunt din ce în ce mai îndrăznețe și mai orientate către pubilcul larg. Dintre producțiile de la Hollywood, notabile ca biletele vândute au fost filmele: Bilet pentru Paradis, Gașca Animaluțelor DC, relansarea primului film Avatar și horror-ul Zâmbește. Prețul unic de 8 lei per bilet este felul în care Cineplexx le mulțumește și îi răsplătește pe toți cei care aleg experiența de vizionare din cinema de-a lungul anului. Rezultatele finale ale campaniei Cineplexx Day demonstrează încă o dată forța incomparabilă a cinematografiei, puterea de a uni oamenii prin emoția colectivă pe care mirajul filmelor o oferă. Mai mult decât atât, Cineplexx își reiterează încrederea în industia locală și angajamentul de a contribui la dezvoltarea sa.  Noi lansări cinematografice cuceritoare, campanii atractive și promoții de preț vor urma, toate menite să aducă plus valoare spectatorului și să crească interesul oamenilor în ieșirile la cinema. Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie și al doilea cel mai important lanț de cinematografe pe piața românească. Compania deține în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia și Italia. În România deține deja cinci locații tip multiplex - Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș - având în vedere o extindere a portofoliului cu alte noi locații în viitorul foarte aproiat.

Articole asemanatoare