Software

thumbs

Un nou update de Windows 10 strica setarile de retea ale utilizatorilor. Microsoft recunoaste problema si ofera o solutie

08.07.2019, 17:16 By thumbs


Relatia Windows 10 cu update-urile a fost controversata inca de la lansarea sistemului de operare de la Microsoft. Compania a stricat si reparat diverse elemente ale sistemului de operare si a rupt compatibilitatea cu multe aplicatii software sau chiar hardware (precum recenta dezactivare a compatibilitatii cu anumite dispozitive Bluetooth periculoase). Un nou update, care ar putea afecta cateva zeci de milioane de utilizatori, poate strica compatibilitatea cu retelele de tip VPN.


thumbs


Microsoft a anuntat la lansarea actualizarii KB4501375 ca anumiti utilizatori care ruleaza versiunea de Windows 10 1903, adica cea mai recenta, ar putea avea probleme cu RASMAN (Remote Access Connection Manager), serviciul care este folosit pentru controlul de la distanta al computerului, cat si pentru conectarea la retele de tip VPN (Virtual Private Network).


Acestea din urma sunt servicii in crestere, acestea fiind folosite atat de catre cei care doresc sa isi anonimizeze activitatea de pe internet, cat si de catre cei care doresc sa aiba acces la servicii altfel inaccesibile. Sunt in continuare utilizatori de Netflix care prefera sa foloseasca versiunea din SUA, chiar daca serviciul este acum disponibil in peste 100 de tari din lume. Intrucat catalogul de filme si seriale difera, un VPN din SUA, poate sa garanteze accesul la filmele disponibile in aceasta regiune.


Din fericire, Microsoft ofera si o solutie pentru cei care au probleme dupa aplicarea update-ului. Se pare ca problemele apar doar pentru cei care folosesc un profil VPN configurat drept "always on" (AOVPN). Cei care folosesc VPN-uri manuale nu vor avea probleme. Apoi, pentru a pune reteaua virtuala in functiune dupa update, este nevoie de cunostinte avansate de utilizare a sistemului de operare, precum modificarea politicilor de grupuri, sau editarea de registre.


Citeste si: thumbsMicrosoft a dezactivat pe ascuns o functie de protectie esentiala din Windows 10


Aceasta rezolvare din urma este putin amuzanta, avand in vedere ca Microsoft a eliminat posibilitatea de a face o copie de rezerva automata a registrilor din Windows 10 printr-un update. Astfel, daca registrele vor avea probleme mai tarziu, dupa modificarea valorilor sau prin editarea eronata, lucru care duce la imposibilitatea de a mai porni sistemul de operare, singura solutie pentru a anula modificarea valorilor este system restore sau o reparare a sistemului de operare, nu si restaurarea registrelor la o valoare precedenta.


Microsoft promite rezolvarea acestei probleme intr-un update care va fi lansat spre sfarsitul lunii iulie. Pana atunci, daca folositi un VPN in mod Always On va trebui fie sa va feriti de acest update, fie sa parcurgeti pasii de pe site-ul Microsoft. La o ultima numaratoare, aproximativ 50 de milioane de utilizatoriu ruleaza Windows 10 versiunea 1903.


Citeste si: thumbsUrmatorul update de Windows 10 ar putea strica compatibilitatea cu anumite dispozitive Bluetooth


Citeste si: thumbsWindows 10 May 2019 Update, disponibil oficial pentru instalare


Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare