Telefoane

thumbs

In 1996 era lansat Motorola StarTAC, primul telefon cu clapeta, la pretul unui smartphone pliabil de azi

03.07.2020, 11:28 By thumbs

Primul telefon cu clapeta, Motorola StarTAC, a fost lansat in 1996. Terminalul avea un pret similar cu cel al smartphone-urilor pliabile de astazi: 1.000 de dolari (1.682 de dolari in banii de astazi).

StarTAC era, acum 24 de ani, la fel de revolutionar ca primul iPhone in 2007. Era cel mai mic telefon de pe piata si putea primi mesaje text (dar nu putea trimite). Mai mult, StarTAC includea acumulatori Li-Ion, intr-o perioada in care telefoanele erau echipate cu baterii NiMH.

Telefonul avea un ecran monocrom de doar 1,75", venea cu doua baterii in pachet (care ofereau o autonomie de patru ore pentru convorbiri si de 47 de ore in stand-by), mod pentru vibratii si un buton "inteligent" care le permitea utilizatorilor sa foloseasca dispozitivul cu o singura mana. Exista si un bec verde care indica cand telefonul era conectat la reteaua telecom.

Mai mult, utilizatorii puteau stoca in memoria dispozitivului 100 de numere de telefon. Acestea puteau fi vazute pe ecranul care se gasea pe partea cu tastatura, iar clapeta includea doar difuzorul.

Motorola StarTAC 70 cantarea aproape 88 de grame.

Motorola StarTAC comparat cu telefoane actuale de 1.000 de dolari:

thumbs

Foto: CNET

Telefonul mobil era un simbol al statutului social

Modelul a avut un succes instant si poate fi vazut in multe filme din acea perioada. Totusi, la momentul respectiv telefoanele mobile erau folosite in general de oamenii puternici sau bogati. In 1995, in SUA existau doar 33,8 milioane de utilizatori de servicii de telefonie mobila (12,4% din populatie). Cifra include si uitatele pagere.

Prin comparatie, la sfarsitul anului trecut, 96% din adultii din America detineau telefoane mobile.

Seria StarTAC a fost foarte populara. In total, Motorola a vandut, in toate variantele, aproximativ 60 de milioane de unitati.

Articolul In 1996 era lansat Motorola StarTAC, primul telefon cu clapeta, la pretul unui smartphone pliabil de azi apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare