Software

thumbs

Numarul utilizatorilor Google care au modificat setarile de confidentialitate este dezamagitor de mic

31.07.2020, 18:11 By thumbs

Compania Google este criticata pentru faptul ca stie foarte multe date despre utilizatorii serviciilor sale, dar aceasta pare mai mult o problema "filozofica". In realitate, majoritatea covarsitoare a utilizatorilor nu schimba setarile implicite ale contului Google. Explicatiile pot fi mai multe: oamenilor nu le pasa, utilizatorii nu stiu cum sa faca setarile sau compania nu face suficiente eforturi pentru a imbunatati situatia.

Doar 5% dintre utilizatorii serviciilor gigantului american au modificat setarile de confidentialitate, transmite Inc. Asta inseamna 200 de milioane de oameni, din cele 4 miliarde de persoane care folosesc serviciile Google.

Compania a simplificat recent aceste setari, iar utilizatorii pot alege dupa cat timp sunt sterse automat datele colectate de Google. "Cea mai mare parte a datelor pe care le colectam le folosim pentru a oferi servicii personalizate", a explicat Sundar Pichai, seful Google.

Compania a anuntat ca va sterge automat, dupa 18 luni, datele care tin de coordonatele geografice, comenzile vocale si istoricul cautarilor, dar doar pentru noii utilizatori. Ceilalti trebuie sa selecteze manual dupa cat timp sunt sterse.

Google, desi pare greu de crezut, este OK pentru confidentialitate

Desi Google colecteaza o cantitate uriasa de informatii despre utilizatorii sai, gigantul pare copil mic pe langa alte companii populare, precum Facebook. Platforma Tosdr.org analizeaza politicile de confidentialitate ale marilor companii si le acorda un rating, de la Clasa A (cea mai buna; grad ridicat de confidentialitate oferit utilizatorilor) pana la Clasa E (cel mai slab; servicii care trebuie evitate).

Google face parte din Clasa C. Sunt insa platforme, precum Facebook sau PornHub, care au fost incluse la Clasa E. YouTube are rating Clasa D.

Singurul site in Clasa A este, in acest moment, motorul de cautare DuckDuckGo. Alte servicii cu rating bun, Clasa B, sunt Wikipedia, LastPass sau Signal.

Pentru multe companii mari, precum Apple sau Microsoft, analizele politicilor de confidentialitate nu au fost inca finalizate. Acestea vor aparea pe site treptat.

Articolul Numarul utilizatorilor Google care au modificat setarile de confidentialitate este dezamagitor de mic apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare