Telefoane

thumbs

Pixel 6 si 6 Pro: flagship-uri mai ieftine, camere performante si functii software AI. Pret si data de lansare

20.10.2021, 12:37 By thumbs

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Google a prezentat oficial noile modele Pixel 6 si Pixel 6 Pro, pe care le-a anuntat in urma cu cateva luni deja. Compania a dezvaluit in sfarsit configuratia hardware finala a celor doua dispozitive, preturile si data de lansare, dar a si prezentat cateva functii software exclusive modelelor Pixel, cat si noi capabilitati din Android 12. Cert este ca cele doua telefoane de la Google sunt unele dintre cele mai interesante dispozitive din ultima perioada, si vin la preturi neasteptat de accesibile, in comparatie cu concurenta din piata.

Google Pixel 6 - un flagship accesibil

Dintre cele doua dispozitive Pixel 6, modelul de baza pare cel mai atractiv, avand majoritatea avantajelor si pretul mult mai accesibil. Vorbim despre un smartphone echipat cu un ecran de 6,4" cu rezolutie Full HD+ la 90 Hz, cu o configuratie hardware interna care are la baza procesorul proprietar Google Tensor, 8 GB memorie RAM si 128 sau 256 GB stocare interna.

thumbs

Procesorul Google Tensor are o configuratie neobisnuita in comparatie cu altele de pe piata. Acesta foloseste doua nuclee de performanta Cortex-X1, doua nuclee de medie, Cortex-A76 si doua nuclee de performanta scazuta, Cortex-A55. De asemenea, integreaza un GPU Mali G78MP20 si functioneaza alaturi de un cip de securitate Titan M2.

Ecranul modelului Pixel 6 este plat, ceva ce cu siguranta va fi apreciat de o parte dintre posibilii clienti, iar senzorul de amprenta este integrat in ecran. Google a renuntat la senzorul de pe spate sau metode complicate de autentificare prin recunoastere faciala precum senzori IR sau radar. Acumulatorul variantei de baza are o capacitate de 4.614 mAh, cu incarcare rapida la 30W si incarcare wireless la 21W. O diferenta notabila fata de Pixel 6 Pro este insa camera frontala, care are rezolutie de 8 megapixeli.

thumbs

Si ca tot vorbim despre camere foto, Pixel 6 este echipat cu un sistem cu doua camere pe partea din spate. Telefonul are o "bara de camere" care merge dintr-o parte in cealalta si gazduieste un senzor Samsung GN1 de 50 megapixeli f/1.85 pentru camera principala, stabilizat optic, alaturi de un ultra-wide de 12 megapixeli f/2.2. Acest model nu integreaza o camera cu zoom.

Constructia este realizata din sticla Gorilla Glass Victus si aluminiu pe laterale, iar culorile capacului din spate sunt in doua tonuri. Pixel 6 standard vine si cu suport pentru conectivitate 5G, dar nu include suport pentru retele mmWave. Totusi, la fel ca modelul de top, si acesta este rezistent la apa si praf.

Pixel 6 Pro - o amenintare pentru segmentul "Ultra"

Pentru prima data, Google dezvolta si un telefon "Pro". Nu este prima data cand compania lanseaza modele Pixel in doua dimensiuni, insa in acest caz, Pixel 6 Pro ofera cateva diferente notabile fata de modelul mai mic. Vorbim in primul rand despre un ecran semnificativ mai mare si mai performant.

thumbs

Cu o diagonala de 6,7", rezolutie QHD+ si margini curbate, acesta este unul dintre cele mai performante ecrane de pe piata, mai ales cand luam in calcul faptul ca foloseste o rata de improspatare variabila de la 10 la 120 Hz pe tehnologie LTPO. Astfel, acest ecran este comparabil cu cel de pe Samsung Galaxy S21 Ultra si noul iPhone 13 Pro Max. Pixel 6 Pro este insa construit folosind otel inoxidabil pe laterale, la fel ca iPhone-urile Pro, iar sticla ramane Gorilla Glass Victus.

Varianta Pro ofera o baterie de 5.000 mAh, cu incarcare la 30W si incarcare wireless la 23W, in timp ce configuratiile hardware includ 12 GB RAM si 128, 256 sau 512 GB stocare interna. Alte diferente ar fi adaugarea unei camere cu obiectiv periscopic, care ofera cu zoom optic 4x, de 48 megapixeli f/3.5 si stabilizare optica.

thumbs

Modelele Pixel primesc functii exclusive in Android 12

Ambele telefoane vin cu Android 12 preinstalat din fabrica. Vorbim despre varianta completa, cu interfata Material You, care isi schimba culoarea in functie de wallpaper-ul ales. Printre functiile care probabil ca vor fi disponibile doar in SUA, apare posibilitatea de protectie impotriva apelurilor de la roboti cu oferte comerciale, cat si posibilitatea de a suna la servicii de relatii cu clientii prin intermediul Google Assistant, care te poate anunta atunci cand un operator preia apelul.

Am vazut in cadrul prezentarii Google cateva noutati legate de functii vocale. Este vorba despre dictare prin intermediul procesarii locale, o functie care asigura ca dictarea este in timp real si tine cont de intonatie si de contextul discutiei. Mai mult, exista acum traducere in timp real atat in cadrul conversatiilor text, dar si posibilitatea de a dicta si traduce in timp real pentru un interlocutor.

Cele mai interesante capabilitati de procesare AI sunt insa la nivelul fotografiilor. Google a demonstrat Magic Erase, care poate sa stearga rapid si eficient elemente nedorite din fotografii, precum persoane din fundal sau obiecte. Apoi, exista posibilitatea de a scoate efectul de blur de pe fetele persoanelor in miscare din fotografii, sau adaugarea de efect de miscare pentru fundal. Pentru prima data, Google permite si filmare 4K la 60 de cadre pe secunda, chiar si in HDR, alaturi de algoritmi care proceseaza imaginile in timp real pentru a elimina zgomotul si pentru a permite astfel filmarea in conditii de iluminare slaba, la o calitate ridicata.

Multe dintre aceste functii vor fi insa exclusive telefoanelor Pixel 6. Tot exclusiv telefoanelor Pixel vor fi si actualizarile pe o perioada mai lunga. Din pacate, utilizatorii de Pixel 6 nu vor primi mai mult de 3 actualizari de sistem, fiind limitati la acelasi numar pe care il primesc si toate celelalte modele din trecut. Ce vor primi insa garantat este 5 ani de actualizari de securitate.

Cand se lanseaza telefoanele Pixel 6 si cat costa

Modelele Pixel 6 pot fi acum comparate in termeni de specificatii hardware, dar si functii software cu toate telefoanele de top de pe piata, insa Google mai are un as in maneca: pretul. Pentru un telefon realizat din materiale premium, cu capabilitati hardware de top si software foarte puternic, Google cere doar 650 de euro pentru varianta de baza cu 128 GB (599 dolari in SUA).

Pixel 6 Pro, in schimb, fiind un telefon comparabil cu ceea ce primim de la alte companii in variantele "Ultra" sau "Pro Max", care pornesc de la cateva sute de euro peste 1.000, vine la un pret de numai 899 euro. Chiar si Google a recunoscut ca in anumite teste de performanta, cipul Tensor ar putea sa scoata scoruri mai mici, dar ca va compensa prin capabilitatile imbunatatite pe partea de procesare AI, care iti permite sa faci mai multe cu telefonul.

Ramane de vazut cat de mult conteaza toate acestea cand telefoanele ajung in magazine, pe 28 octombrie. In Romania, seria Pixel 6 inca nu a fost confirmata si probabil ca va fi disponibila doar pe "piata gri".

sursa: AnandTech

Articolul Pixel 6 si 6 Pro: flagship-uri mai ieftine, camere performante si functii software AI. Pret si data de lansare apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare