Software

thumbs

Vivaldi este primul web browser pentru mobil care poate afisa doua randuri de tab-uri

05.12.2021, 11:22 By thumbs

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Vivaldi incearca sa ajute acei utilizatori care mereu tin prea multe pagini deschise, oferind o modalitate comoda pentru administrarea acestora direct pe ecran.

Solutia preferata de Google pentru administrarea tab-urilor deschise in browser-ul Chrome este simpla afisare a numarului acestora pe un buton prezent in dreapta barei de adrese, utilizatorii stiind astfel exact cate pagini au deschise in browser. Mai departe comutarea la tab-ul dorit se face intr-un mod elegant, vizitand mai intai o lista separata unde tab-urile deschise sunt reprezentate in mod intuitiv folosind un sistem de cartonase care redau continutul paginii web.

Problema este ca acest mod de abordare nu este la fel de rapid precum, spre exemplu, click direct pe o alta selectie dintr-o lista de tab-uri afisata la vedere. In plus, cei cu aptitudini minimale pentru folosirea dispozitivelor smarphone pot fi foarte usor incurcati de prezenta unei liste "ascunse" de tab-uri, pe care ajung pur si simplu sa o ignore, deschizand un alt tab ori de cate ori doresc sa revina la pagina web vizitata anterior.

Desi, mai putin eficienta in folosirea spatiului disponibil pe ecranul telefoanelor mobile, afisarea la vedere a uneia sau chiar doua liste de tab-uri poate rezolva multe probleme pentru acei utilizatori care nu se pot descurca altfel. Incercand sa faca pe placul cat mai multor utilizatori de Android cu putinta, Vivaldi 5.0 adauga aceasta facilitate sub forma unei setari optionale "New Tab Stack", afisata la o apasare prelunga pe butonul New Tab. Astfel, randul de tab-uri afisat in mod temporar iti permite sa comuti intre un numar mai mare site-uri, la final disparand cand ai inchis si ultimul tab din grupul respectiv.

thumbs

De asemenea, Vivaldi 5.0 reprezinta un mare pas inainte si pentru utilizatorii de tablete, noua versiune primind multiple optimizari pentru afisarea pe ecrane mari. Pe langa un nou design de interfata, Vivaldi ofera si un panou lateral care ajuta utilizatorii de tablete sa-si optimizeze mai eficient spatiul disponibil pe ecran.

Articolul Vivaldi este primul web browser pentru mobil care poate afisa doua randuri de tab-uri apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare