Software

Relansarea abonamentului Twitter Blue, amanata pentru evitarea taxarii cu 30% impusa de Apple

Relansarea abonamentului Twitter Blue, amanata pentru evitarea taxarii cu 30% impusa de Apple

30.11.2022, 13:15 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Elon Musk tocmai ce a "descoperit" ca Apple taxeaza cu 30% platile facute din aplicatiile instalate de pe App Store, decizand sa amane relansarea abonamentelor Twitter Blue pana la gasirea unei alternative pentru ocolirea acestui comision.

Decizia apare in urma mai multor tweet-uri in care seful Twitter si-a aratat dezaprobarea fata de politicile Apple privind taxarea cu 30% a platilor initiate din aplicatiile de iOS, numind-o "taxa ascunsa de 30% asupra internetului.

Ce-i drept, Apple aplica acest nivel de taxare doar pentru companiile care realizeaza vanzari anuale de peste 1 milion de dolari, reducand acest prag la 15% pentru incurajarea micilor dezvoltatori de aplicatii.

Insa pentru Twitter aceasta concesie nu se aplica, Apple urmand sa primeasca mai mult de un sfert din castigurile rezultate din vanzarile de abonamente Twitter Blue. Iar Musk este cu atat mai presat sa evite aceasta taxa, din moment ce masurile discutabile pe care le-a luat de la preluarea companiei au indepartat majoritatea clientilor de publicitate.

Disponibile pentru scurt timp inainte de a fi retrase, abonamentele Twitter Blue au putut fi comandate doar din versiunea pentru iOS a aplicatiei, fiind retrase dupa ce a iesit la iveala ca unul dintre beneficiile oferite, insigna "Official", este abuzat de utilizatorii care reuseau sa obtina acest privilegiu pe nedrept.

Ulterior, Elon Musk a spus ca Apple a amenintat Twitter cu delistarea de pe App Store, daca compania refuza sa achite comisionul cerut pentru vanzarile de abonamente Twitter Blue. Drept raspuns, seful Twitter a spus ca va lua in considerare dezvoltarea unui nou ecosistem software pentru smartphone-uri, daca va fi obligat de Apple si Google.

Articolul Relansarea abonamentului Twitter Blue, amanata pentru evitarea taxarii cu 30% impusa de Apple apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare