Telefoane

Realme a lansat GT Neo 5 cu incarcare la 240W, care ajunge de la 0 la 100% in sub 10 minute

Realme a lansat GT Neo 5 cu incarcare la 240W, care ajunge de la 0 la 100% in sub 10 minute

09.02.2023, 13:17 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Realme deja oferea unele dintre cele mai performante sisteme de incarcare de pe smartphone-uri din piata, iar acum, cu anuntul modelului GT Neo 5, depaseste toate recordurile anterioare. Noul smartphone din gama "aproape" flagship vine in doua variante, dintre care una ofera incarcare la 240W, putand fi alimentat complet in mai putin de 10 minute.

GT Neo 5 de la Realme vine in doua variante
Modelul Realme GT Neo 5 a aparut in diverse leak-uri de cateva luni deja, deci configuratia sa hardware nu este tocmai surprinzatoare. Acesta integreaza un chipset Snapdragon 8+ Gen 1, cu 8, 12 sau 16 GB RAM si 256 sau 1 TB stocare interna. Desigur, doar configuratia de top, cu incarcarea cea mai rapida, primeste cele mai inalte specificatii, dar nici cele standard cu incarcare la "doar" 150W nu ar trebui ignorate.

Telefoanele au fost anuntate pentru piata din China, momentan, si sunt construite in jurul unui ecran OLED de 6,74" cu rezolutie "neobisnuita" lde 2.772 x 1.240 pixeli, cu refresh rate la 144 Hz si culori pe 10 biti.

Camerele foto sunt unele de medie, similare cu cele pe care le vedem de obicei in aceasta zona: 50 megapixeli cu senzor IMX980 si stabilizare pe camera principala, 8 megapixeli ultrawide si 2 megapixeli amcro. Pe fata exista o camera de 16 megapixeli "standard".

Modelul superior are bateria cu cea mai mare putere de incarcare din piata
Diferentele intre variantele Realme GT Neo 5 nu sunt doar de configuratie interna, ci si la nivel de baterie. Modelul de top, cu incarcare la 240W vine cu un acumulator de 4.600 mAh care permite incarcare cu un adaptor de 20V/12A, inclus in pachet, in timp ce modelele inferioare vor folosi un acumulator de 5.000 mAh si un incarcator de 20V/8A.

Realme spune ca la 240W, GT Neo 5 se incarca de la 0 la 20% in 80 de secunde, la 50% in patru minute si complet, la 100% in doar 10 minute. 30 de secunde in priza ar trebui sa asigure doua ore de convorbiri telefonice.

Telefonul este echipat si cu un sistem de racire avansat, cu camera de vapori si mai multe straturi de grafit pentru disiparea caldurii. In testele companiei, temperatura dispozitivului creste doar cu 10 grade in total pe timpul incarcarii. Asta ar trebui sa asigure si racire buna in timpul sarcinilor complexe, precum gaming cu cele mai inalte setari. Acumulatorul promite 1.600 de cicluri de incarcare inainte de a atinge 80% din capacitatea originala.

La nivel de design, Realme GT Neo 5 pare sa faca ceva inedit. In zona de langa camere este amplasat un dreptunghi iluminat cu luminite RGB, care poate fi folosit pe post de LED de notificari. Acolo apare si o reprezentare nerealista a chipset-ului Qualcomm, zona fiind decorata cu logo-ul Snapdragon 8+ Gen 1.

Preturile din China pentru Realme GT Neo 5 sunt surprinzator de mici
Pretul modelelor Realme GT Neo 5 de top, cu incarcare la 240W este de 3.199 yuan (438 euro) pentru configuratia cu 16 GB RAM si 256 GB stocare si 3.499 yuan (479 euro) pentru varianta de top, cu 16 GB RAM si 1 TB stocare.

Modelele cu incarcare la 150W costa 2.499 yuan pentru varianta de baza (8+256 GB) , 2.699 yuan pentru cea de mijloc (12+256 GB) si 2.899 yuan pentru cea de de top, cu 16GB RAM si 256 GB stocare.

Articolul Realme a lansat GT Neo 5 cu incarcare la 240W, care ajunge de la 0 la 100% in sub 10 minute apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare