20.03.2023, 13:11
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Inca de la lansarea Windows 10, Microsoft a incercat sa "bage pe gat" utilizatorilor propriile aplicatii, precum browser-ul Edge. Iar modificarea asocierilor de aplicatii implicite pentru anumite tipuri de fisiere a fost ascunsa adanc in meniul stufos de setari al sistemului de operare. De-a lungul timpului, in urma plangerilor utilizatorilor, Microsoft a mai simplificat putin procesul, dar tot este destul de greu de gasit meniul necesar, mai ales in cazul persoanelor mai putin tehnice. In curand insa, utilizatorii de Windows 11 vor avea o cale mai simpla pentru a schimba aceste asocieri cu mai putine click-uri.
Va fi mai usor sa schimbi browser-ul implicit din Edge in Chrome sau FirefoxProcesul de schimbat asocieri din Windows 11 a fost schimbat fata de Windows 10, iar tot utilizatorii sunt cei care au convins Microsoft sa simplifice, din nou, meniurile. Un update viitor din Windows 11 va introduce asa-numitele "link-uri URI". Acestea vor permite aplicatiilor sa poata trimite utilizatorul cu un singur click direct in meniul de setari care permite schimbarea setarii respective. Astfel, daca instalezi un nou browser, nu va trebui sa intri manual in Settings> Apps > Default Apps pentru a gasi sectiunea Web Browser si a schimba din Edge in noul browser. Cu un singur click, meniul de setari va fi deschis exact la sectiunea pe care o cauti pentru a modifica aplicatia.
Acest anunt a fost facut in cadrul unui articol de pe blogul oficial Microsoft, unde compania spune ca incearca sa isi reafirme promisiunea ca va oferi utilizatorilor mai mult control asupra experientei de utilizare a sistemului de operare Windows. Aceasta va veni si cu noi dialoguri pentru atasarea de noi aplicatii in taskbar sau pe desktop. Daca o aplicatie va incerca sa isi puna scurtatura pe taskbar automat, vei fi intrebat daca doresti sa oferi astfel de permisiuni.
Pentru inceput aceste capabilitati sunt disponibile in varianta Windows Insider Dev Channel. Dupa perioada de testare, probabil peste cateva saptamani sau chiar luni, aceste functii vor fi integrate si in varianta finala a Windows 11.
sursa: Microsoft
Articolul Windows 11 simplifica metoda de schimbare a aplicatiilor implicite apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.