![]() |
31.05.2024, 13:51
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Divizia Republic of Gamers a celor de la ASUS a anuntat noua consola ASUS ROG Ally X, de fapt un mini-PC cu Windows 11 conceput pentru a rula jocurile native de PC. Totusi, inainte de a intra in detalii referitoare la configuratia hardware exacta a acestui model nou, cei de la ASUS au dezvaluit ca Ally X este conceput drept o actualizare pentru modelul ASUS ROG Ally deja existent, si nu drept o noua generatie de astfel de dispozitive de gaming portabile.
A fost confirmat faptul ca ecranul IPS LCD cu diagonala de 7 inci, 1080p, VRR si refresh de rate de 120 Hz, prezent si pe modelul anterior, va fi pastrat si pe ROG Ally X, alaturi de procesorul AMD Ryzen Z1 Extreme, considerat in continuare suficient de puternic pentru a face fata si jocurilor mai noi. In schimb, upgrade-urile urmau sa fie prezentate in cadrul unui eveniment programat pe 2 iunie 2024.
Iata ca retailerii sud-coreeni nu au mai avut rabdare pana atunci, listand noul ASUS ROG Ally X, alaturi de specificatiile sale hardware. Si, daca ne luam dupa acestea, putem afirma ca ASUS nu a glumit atunci cand a afirmat ca upgrade-urile vor fi semnificative, in special in ceea ce priveste bateria noului dispozitiv. In timp ce ROG Ally avea o baterie cu capacitate de 40Wh, se pare ca ROG Ally X va dubla capacitatea acestei baterii, pana la 80 Wh. ASUS ar promite 3 ore de baterie chiar si atunci cand rulati cele mai solicitante jocuri, cu profilul de performanta Turbo activat, si pana la 10 ore de baterie in scenarii de utilizare mai putin intensive.
Un alt upgrade important ar fi cel al cantitatii de memorie RAM incluse in ASUS ROG Ally X: noul model ar urma sa beneficieze de 24GB de RAM, suficienti pentru a atribui 8GB dintre acestia GPU-ului inclus in procesor si pentru a ramane cu 16GB de memorie RAM dedicata sistemului. De asemenea, stocarea interna ar urma sa urce la 1TB, sub forma unui SSD PCIe 4.0 cu form factor 2280, mult mai usor de upgradat decat cel din modelul anterior.
Nu in ultimul rand, noul ROG Ally X ar urma sa includa un conector USB 4 compatibil cu standardul Thunderbolt 4, cu viteze de pana la 40Gpbs. Greutatea dispozitivului va fi un pic mai mare fata de modelul anterior: 670g, in comparatie cu cele 608g ale editiei initiale de ROG Ally.
Magazinul sud-coreean listeaza un pret echivalent cu 1157$ pentru ASUS ROG Ally X, in timp ce zvonurile anterioare afirmau ca noul model va avea un pret oficial de 799$ in Statele Unite ale Americii. Livrarile propriu-zise ar urma sa inceapa dupa mijlocul lunii iunie 2024.
Sursa: GSMArena.com. Reddit
Articolul Consola ASUS ROG Ally X va primi upgrade-uri impresionante in ceea ce priveste bateria si memoria RAM apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.