Politic-Social

thumbs

Daniel Dragomir cere desecretizarea audierii lui Dumbrava in Comisia SRI: S-a depasit orice limita

18.01.2019, 12:28 Sursa: mediafax.ro

"Asta este marele general SRI Dumbrava. Specimenul asta a bagat oameni nevinovati la puscarie, a distrus firme, destine, familii si sta la bancuri macabre pe facebook. Maine dimineata (n.r.: vineri) voi trimite o scrisoare deschisa Comisiei SRI si Directorului Hellvig, la un an de cand au anuntat public ca vor desecretiza audierea lui Dumbrava. Alianta Nationala solicita public Comisiei SRI si directorului Hellvig desecretizarea de urgenta, integrala, a audierii lui Dumbrava. S-a depasit orice limita a bataii de joc fata de romani", a scris Daniel Dragomir, pe Facebook.

Reactia vine dupa ce fostul secretar general al SRI, Dumitru Dumbrava, a postat pe pagina personala un banc ce o ironizeza pe Olguta Vasilescu:

"Olguta il suna la 3 noaptea pe Klaus:
- Domnule presedinte, a murit ministrul transporturilor. Va rog, va implor sa ma puneti pe mine in locul lui!!!!
- Bine, bine o sa vorbesc maine dimineata cu groparii!"

Dumitru Dumbrava a devenit cunoscut dupa ce, intr-un interviu din 2015, a folosit expresia "camp tactic" cu referire la instantele de judecata.

Fostul secretar general al SRI a fost acuzat ca ar fi controlat o retea de judecatori carora le impunea luarea de hotarari in anumite procese, dar si ca si-ar fi construit o retea similara in randul ziaristilor. Dumbrava a fost audiat din aceasta cauza in Comisia parlamentara de control al SRI, membrii acesteia solicitandu-i demisia in noiembrie 2017.

Generalul Dumbrava si-a dat demisia si a inaintat-o directorului SRI, Eduard Hellvig, pe data de 28 august, iar la 1 septembrie a fost trecut in rezerva.

De altfel, anuntul cu trecerea in rezerva l-a facut chiar Daniel Dragomir.

Daniel Dragomir a plecat din SRI in anul 2013, declarand ca gestul sau de a demisiona a fost un act de onoare, deoarece viziunea sa si ceea ce se intampla in Serviciul Roman de Informatii nu mai coincideau. El este cercetat in dosarul Black Cube.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare